Trafic reluat spre Cota 1.400

Trafic reluat spre Cota 1.400

Traficul rutier pe drumul spre Cota 1.400 a fost reluat, după ce aproximativ 80 de maşini, printre care şi o ambulanţă, rămăseseră blocate în trafic.

Traficul rutier pe drumul spre Cota 1.400 a fost reluat după intervenţia unui utilaj de deszăpezire, însă pe tronsonul care fusese blocat se circulă în continuare cu dificultate din cauza şoferilor care şi-au parcat maşinile pe marginea drumului şi au urcat pe munte.

Drumul dintre staţiunea prahoveană Sinaia şi Cota 1.400, din Munţi Bucegi, blocat sâmbătă din cauza şoferilor care au intrat pe acel tronson acoperit cu zăpadă viscolită fără a avea maşinile echipate, a fost deblocat în urma intervenţiei Poliţiei Comunitare şi a unui utilaj de deszăpezire care a îndepărtat zăpada de pe carosabil, a declarat primarul din Sinaia, Vlad Oprea, citat de Mediafax. 

MAI DEVREME

Primarul Vlad Oprea, care a fost la locul în care s-a produs blocajul, a declarat pentru Mediafax, că printre autovehiculele blocate se numără o ambulanţă, care se pare a fost solicitată să intervină pentru a acorda primul ajutor unui turist care s-a accidentat cu sania pe pârtia de la Cota 1.400.

Oprea a spus că nu ştie de ce echipajul ambulanţei a ales să urce pe munte pe drum, şi nu cu telegondola, în condiţiile în care echipajele ambulanţei pot urca cu telegondola fără nicio problemă, având prioritate.

Primarul a mai declarat că drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1.400 s-a blocat mai întâi pe sensul de coborâre, câteva minute mai târziu blocându-se şi pe sensul de urcare.

Turiştii, vinovaţi Conform primarului din Sinaia, vina pentru acest blocaj aparţine turiştilor care urcă pe acel drum cu maşini neechipate corespunzător, ignorând pancarta de la intrarea pe drum, potrivit căreia pe tronsonul respectiv este permis doar accesul autovehiculelor cu tracţiune integrală şi celor echipate cu lanţuri pentru roţi.   Primarul din Sinaia acuză lipsa de implicare a Poliţiei Rutiere, spunând că autorităţile locale au anunţat în repetate rânduri Poliţia despre faptul că drumul către Cota 1.400 se blochează adeseori din cauza turiştilor care ignoră regulile de circulaţie.

Drumul spre Cota 1.400 din Sinaia este acoperit cu zăpadă viscolită, iar, conform primarului oraşului, deszăpezirea acestuia ar costa autorităţile locale cât costă deszăpezirea a jumătate din străzile staţiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News