Trafic PARALIZAT în București! Polițiștii au decis să IASĂ în STRADĂ

Traficul în centrul Capitalei va fi blocat în cursul zilei de sîmbătă. Polițiștii vor protesta din nou, nemulțumiți de salarii și modul în care le sunt calculate sporurile.

Anunțul a fost făcut de două sindicate ale polițiștilor. Acestea anunță că au fost mobilizați mii de agenți pentru demonstrațiile care vor avea loc în fața Ministerului de Interne, dar și pe traseul care va fi pînă în fața Palatului Victoria.

De la ora 8:00 sunt restricţii de trafic în centrul Capitalei. A fost restricţionat traficul rutier, progresiv, pe Şoseaua Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. Începând cu ora 9:00, au fost impuse restricţii de trafic şi pe Strada Academiei, între Strada Ion Câmpineanu şi Strada Dem I. Dobrescu.

În Piaţa Victoriei, traficul se va desfăşura pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu, iar traficul rutier de pe Strada Paris şi de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara va fi direcţionat către Bulevardul Aviatorilor, potrivit News.ro.

La ora 10:00 se aflau deja aproape 1.000 de polițiști în faţa Ministerului Afacerilor Interne, cerând majorarea salariilor. Ei urmează să plece, în jurul orei 12.00, în marş spre Guvern.