Trafic de migranţi cu TIR-uri KFOR

Trafic de migranţi cu TIR-uri KFOR

Nu mai puţin de 19 transfugi sârbi - 12 bărbaţi, 5 femei şi 3 copii, cel mai mic în vârstă de doar 2 ani - au fost descoperiţi, în noaptea de joi spre vineri, de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, ascunşi într-un camion care circula sub egida KFOR (forţa multinaţională de menţinere a păcii în Kosovo).

Potrivit primelor investigaţii ale anchetatorilor, cetăţeanul croat aflat la volanul TIR-ului - închiriat de KFOR pentru a transporta o maşină de teren militară în Germania - ar face parte dintr-o reţea de trafic de persoane. „Cablul de siguranţă al prelatei care acoperea remorca maşinii nu era introdus prin toate verigile, era rupt şi înnodat în partea din spate a cabinei. Asta ne-a trezit suspiciuni şi, în momentul în care am deschis prelata, i-am găsit pe cei 19 sârbi, membri a cinci familii. (...) Şoferul a susţinut că nu ştie cum au ajuns oamenii în camion, ceea ce este greu de crezut, dat fiind faptul că numărul lor este destul de mare. Suntem convinşi că este vorba despre o reţea de traficanţi“, au precizat oamenii legii. Atât cetăţenii sârbi, cât şi şoferul s-au ales cu dosare penale.

Ne puteți urmări și pe Google News