Tradiţie la "Jean Monnet": Profesorii de sport organizau anual excursii. "Profa de religie era epuizată la întoarcere"

Tradiţie la "Jean Monnet": Profesorii de sport organizau anual excursii. "Profa de religie era epuizată la întoarcere"

La Liceul "Jean Monnet", catedra de sport organiza în fiecare an excursii, toate stropite cu alcool, însă doar anul acesta, dezmăţul elevilor şi al profesorilor s-a mutat la poliţie şi în presă. Profesorul de sport a insistat să organizeze această excursie, iar profesoara de religie nu era "în cărţi" iniţial.

Profesorul de sport Octavian Dan Vişan a mai fost suplinitor acum doi ani la Liceul "Jean Monnet" şi a mai participat şi atunci la o excursie cu elevii. Una din elevele care "l-a prins" şi atunci spune că nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Profesorii de sport ai liceului organizează în fiecare an excursii. "Este un fel de tradiţie. Anul acesta, profesorul a insistat destul de mult să mergem. Profesoara de religie am înţeles că nici n-ar fi vrut să meargă, probabil ştia că o să fie dezmăţ şi nu voia să intre în belele, dar, până la urmă, a mers. Luni, când s-au întors, părea foarte obosită, avea ochii umflaţi de parcă ar fi plâns, era epuizată şi terminată. Am întrebat dacă se simte bine şi ne-a spus că e în regulă", a povestit o elevă de la "Jean Monnet" pentru EVZ. "E o femeie naivă. Au convins-o să vină în excursie ca să aibă libertate" De la consumarea episodului de la Predeal, profesoara de religie este sunată de presă şi luată la rost şi de colegii de cancelarie şi de directoare. "Păcat de ea. Este o femeie micuţă, firavă, naivă şi tăcută. Tocmai de-aia au luat-o în excursie, ca un paravan ca să-şi facă ei de cap, să aibă mai multă libertate. Astăzi (n.r.-ieri) a întârziat la ora noastră şi s-a scuzat, spunând că nu toată lumea are la clasă eleve care se trag în Playboy. I-a sunat telefonul toată ora, dar s-a scuzat că nu poate să vorbească. Fata aia, Mădălina, nu e aşa brează. S-a zvonit la început că ar fi două fete violate de domnul profesor. Ea era a doua", a mai spus eleva citată. Citiţi şi:

  • Profesoară de la "Jean Monnet": "Vişan le potolea pe fete cu o mică ironie". De ce-l vor dascălii înapoi la catedră
  • Elevă la "Jean Monnet": "60% din fete se dădeau la proful de sport". De ce era Octavian Vişan atât de popular
  • Curg notele scăzute la purtare la "Jean Monnet". "Pe profa de religie au luat-o doar ca să-şi facă de cap"
  • CRONICA MONDENĂ. Adevărata situaţie de la Jean Monnet

Ne puteți urmări și pe Google News