Bogdan Bucur, sociolog și scriitor, dezvăluie, în cadrul unui dialog exploziv, culisele situației politice din Regatul României înainte de Marea Unire. Atenție, nimic din ce veți citi mai jos n-ați învățat la școală!

- Evenimentul zilei: Suntem în anul Centenarului Marii Uniri, eveniment marcat și de această carte magnifică a dumneavoastră (Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, Editura RAO, 2018), doldora de documente de arhivă, unele nu tocmai comode pentru istoria învățată la școală. Care a fost, stimate domn, imboldul intim care v-a determinat să vă înhămați la această muncă?

- Bogdan Bucur: Pasiunea pentru istorie. Cred, și asta fără emfază, că este cea mai bună carte apărută pe acest subiect. Nu s-a mai făcut un asemenea demers. Este pentru prima dată când unitatea statală a României este tratată prin intermediul documentelor, ilustrațiilor de epocă, actelor originale. Am evitat astfel o mare problemă a istoriografiei prezente, care nu pune mare accent pe documente. Se scrie mai mult eseu istoric. Eu am stabilit niște jaloane care să orienteze cititorul într-o lume de mult apusă. Mi-am propus ca această carte să fie ca o mașină de teleportare în timp. Dacă nu funcționează așa, înseamnă că am eșuat. E complicat să reconstitui o epocă istorică, sunt sute, mii de personaje. Cel mai mult am muncit la indexul de la sfârșitul cărții. De ce? Am vrut să readuc la viață, cât de cât, personajele acelor vremuri, un amănunt biografic colo, o explicație dincolo, ce demnitate avea omul respectiv. Sigur, n-am putut face acest lucru cu toate personajele. Ar fi însemnat să-mi petrec întreaga viață lucrând la asta. Dacă vreți, această carte este o cursă de slalom uriaș, ca la schi, unde ești obligat să bifezi toate portițele. Am dat viață nu doar oamenilor importanți, ci și trădătorilor, oamenilor de nimic, vocilor paralele.

 

Elitele politice, divizate

 

- Puteţi să daţi două exemple de oameni de nimic sau trădători?

- Pot să vă dau mai multe exemple, dar să vedem mai întâi care era contextul general. Prin implicarea în Primul Război Mondial, suntem nevoiţi să semnăm Pacea de la Buftea, dar chiar şi chestia asta are nişte efecte pozitive. Fără Armistiţiul semnat la Buftea şi Pacea de la Bucureşti, noi nu aveam cum să dislocăm de pe front câteva divizii pe care să le trimitem în Basarabia, să o pacificăm şi să o alipim. România nu putea să lupte pe două fronturi. Deci fără armistiţiul cu Puterile Centrale şi Pacea de la Bucureşti – sigur, un episod negru din istoria României - am fi privit probabil pe geam cum fraţii noştri din Basarabia erau realmente asasinaţi şi violaţi de către trupele bolşevice anarhiste. În 1917, România putea să aleagă o rezistenţă eroică, dar, foarte probabil, am fi privit pe geam cum fraţii noştri din Basarabia, cel puţin elitele care au dorit Unirea, ar fi fost asasinate una câte una. Intrarea României în Primul Război Mondial a fost o decizie genială prin consecinţe. La momentul respectiv însă, nu toată elita politică românească a avut această opţiune, au fost şi alte opinii.

Slavici a fost spionul nemților!

- Evenimentul zilei: Revenind la trădători...

- Bogdan Bucur: În primul rând sunt românii care colaborează şi publică în Gazeta Bucureştilor, în organele de presă obediente nemților, armatelor Puterilor Centrale de ocupaţie. La această gazetă stipendiată cu bani din Germania, cu banii ocupantului, a colaborat o parte dintre jurnaliştii români, printre care Slavici şi Arghezi. În lucrare am publicat o notă a serviciilor secrete româneşti în care la poziţia 20 îl găsim pe Ioan Slavici ca fiind spion. E trecut direct ca spion în favoarea germanilor! În cazul lui Slavici trebuie spus, sunt oameni care se orientează după cum bate vântul şi alţii care rămân constanţi în opinia lor. Slavici a rămas pro-german, el nu s-a sucit ca alţii, numai că între timp Germania a devenit ocupant în România. E una să fii pro-german într-o Românie liberă, ceea ce este o opinie absolut ok, dar în momentul în care Germania devine ocupant în România şi tu serveşti interesele germane asta se încadrează în codul penal la trădare.

- Deci Slavici poate fi considerat un trădător...

- A fost şi acuzat de asta, dar rămâne totuşi consecvent. O problemă morală mai gravă este în cazul mitropolitului primat al ţării, al Ungro-Vlahiei, Conon Arămescu-Donici, care în timpul luptelor absolut eroice duse de armata română la Mărăşti- Mărăşeşti-Oituz în vara lui 1917 semnează o proclamaţie, pe care am publicat-o în carte, în care, sub cuvinte creştineşti şi sub pretenţia bunului duhovnic, invită practic armata română la predare în faţa inamicului şi la abandonarea luptei. Ceea ce este, în forma lui clasică, un act ruşinos. N-am cuvinte să-l calific altfel. N-aş califica în acelaşi mod reacţia elitei politico-ecleziale din Transilvania. Ştefan Cicio Pop, Vaida Voievod, Teodor Mihali - este întreaga listă de deputaţi dietali în Parlamentul de la Budapesta. Întreaga elită eclezială, ortodoxă şi greco-catolică din Transilvania, care îşi afişa pur şi simplu fidelitatea faţă de patria maghiară şi împăratul austriac. Declaraţiile lor sunt explicite, iar unele dintre ele, în opinia mea, sunt scandaloase. Problema este că poţi să-ți declari loialitatea în mai multe feluri, dar depinde cum o spui. Un alt nume este pastorala episcopului Miron Cristea, viitorul patriarh, şi care de asemenea ridică această problemă pe care trebuie să o acceptăm. La momentul respectiv era episcop de Caransebeş. Episcopul Miron Cristea, în 16-29 august 1916, îşi declară loialitatea faţă de Austro-Ungaria şi spune că toţii fiii din eparhia lui vor lupta cu îndârjire pentru Împărat.

 

„Manifestaţiunea patriotică a românilor din Ungaria”

 

- Uluitor!

- Dintre toate, însă, cel mai obraznic este acest document „Manifestaţiunea patriotică a românilor din Ungaria”, care este semnată de aproape 200 de nume, care acum nu mai spun nimic, e adevărat. Dar atunci, oamenii aceştia era tot ceea ce avea mai bun Transilvania. Oamenii aceştia sunt nişte cetăţeni onorabili care aveau să fie în România interbelică directori de licee, prefecţi de judeţ, au ajuns prin ministere... Oameni cumsecade, oameni cu doctorate luate la Budapesta sau la Viena, că aşa erau vremurile. Trebuie spus că şi Bisericile Ortodoxă şi Greco- Catolică aveau anumite burse de sprijin bănesc pentru fiii lor întru credinţă, fiii lor spirituali din episcopie. Nu îi trimiteau să îşi facă doctoratul la Universitatea din Bucureşti sau la cea din Iaşi, îi trimiteau la Universitatea din Budapesta şi din Viena. Acest document este un pic obraznic, el conţine nişte note mult prea dure.

 - Mai exact?

- Păi, să vă citez: „Ca reprezentanţi chemaţi ai românilor de sub Sfânta Coroană ungară, în numele românimii din patrie, respingem cu cea mai mare tărie afirmaţia că noi am trăi sub o domnie străină. Noi, românii, suntem cetăţeni liberi şi egali îndreptăţiţi patriei ungare. De secole este legat poporul român din Ungaria cu cea mai mare credinţă şi iubire de pământul patriei noastre, iar credinţa faţă de persoana unsă a domnitorului nostru şi faţă de prea-luminata clasă domnitoare este o tradiţie nobilă şi sfântă. Pătrunşi de aceste înalte sentimente au luptat. Nu este străină, deci, pentru noi, domnia de sub Sfânta Coroană ungară. Nu vrem să ştim nimica de promisa eliberare, ţinem cu tărie la inviolabilitatea patriei noastre ungare. Noi, românii din Ungaria, ţinem cu tărie ca să trăim sub domnia Sfintei Coroane ungare”. Este explicit. Este obrăznicie şi este exagerat. Şi este semnată de întreaga elită românească din Transilvania!

- Le era teamă să nu îşi piardă avantajele?

- Sigur că da. O să mă întrebaţi ce s-ar fi întâmplat dacă nu semnau. Unii au fost arestaţi, dar nu puteai fi acuzat direct de trădare. Puteai să nu o faci, dar deveneai automat suspect. Oamenii sunt aşa cum îi ştim, şi în istorie, ca şi astăzi, laşi. Nu putem să reproşăm nimănui că e laş, lipsa de eroism sau de vitejie. Ei nu trebuie consideraţi ca trădători. Populaţia în cvasi majoritatea ei a susţinut demersul României de a intra în război de partea Antantei. În schimb, elita politică şi intelectuală, care înseamna câteva sute de oameni, avea opiniile divizate. Exista o majoritate în favorea Antantei, dar exista o voce puternică şi în favoarea Puterilor Centrale. În contextul epocii, opţiunea pentru Austro-Ungaria şi Germania nu era una deranjantă din punct de vedere moral sau de un alt fel. Ba mai mult decât atât, părea să fie şi în firescul lucrurilor. Să nu uităm că la 1916, din punct de vedere militar, exista un oarecare avantaj în favoarea Puterilor Centrale. România era o ţărişoară în formă de „L”, iar la vest de România era o chestie uriaşă, o pată mare pe hartă numită Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul German. Dacă te uiţi la această imagine îţi dai seama cât curaj a avut această ţară şi mai ales Regele Ferdinand. Jurnalele Reginei Maria arată sacrificiul pe care l-a făcut acest om faţă de sine însuşi, pentru că el ştia că, dacă intram în război cu Austro-Ungaria, automat eram în război şi cu Germania, care era patria lui. De asta şi Ferdinand a rămas în istorie şi va rămâne ca „Cel Loial”, cel leal intereselor româneşti.

​

Istoria la bustul gol

- Dar eu existat. Asta e important de ştiut. Mai sunt documente care v-au atras atenţia?

- Tot ceea ce este în această carte este aproape necunoscut, chiar şi specialiştilor. Este pentru prima dată când aceste documente sunt văzute în felul acesta. Practic, aceasta este o istorie nudă, este o istorie la bustul gol. Începând cu 1938 până în 1989, deci sunt 51 de ani, cu o singură excepţie, 23 august 1944-6 martie 1945, România a cunoscut exclusiv regimuri autoritare, dictatoriale, totalitare. În acest context, cea mai pervertibilă, cea mai prostituată disciplină ştiinţifică a fost istoria.

 

- Nu a fost dintotdeauna aşa?

- Nu, nu e chiar aşa. Istoria este folosită pe post de armă albă timp de 50 de ani în România. Dar nu doar la noi, ci şi în Germania Nazistă, şi în Uniunea Sovietică şi peste tot în lume. Istoria este folosită pe post de armă albă, pe post de portavoce, iar istoricul devine un manelist, un lăutar al meselor celor mari. Cei mari se adunau ca la un botez şi atunci era chemat lăutarul de serviciu, şi atunci istoria le zicea de bine.

- Care ar fi, de fapt, rostul istoricului?

- Eu cred că într-un regim liberal, nu în sens ideologic, ci de libertate, istoricul trebuie să se poarte la fel precum doctorul. Când vă duceţi la doctor, el se uită, face o analiză şi spune de ce anume suferi şi îţi dă şi un medicament ca să te îndrepţi. Când te duci la doctor, el nu îţi spune că eşti viteaz şi zdravăn, când tu nu te ţii pe picioare. În regimuri dictatoriale, istoria asta face. În ciuda realităţii înconjurătoare, care este la pământ, istoria este bombastică. Cu cât prezentul este mai dezastruos, cu atât istoria este mai exagerată.

- Atunci cum au mai supravieţuit astfel de documente?

- Pentru că sunt instituţii specializate care le-au păstrat, dar nu au făcut nimic cu ele. Au rămas acolo şi s-a aşternut uitarea peste ele. Istoricul trebuie să poată să facă o analiză corectă asupra unei perioade istorice, pe bază de surse directe, fără subiectivitate şi să interpreteze întro manieră inteligentă din care să putem avea învăţăminte pentru viitor. Adică, istoria trebuie să ne şi înveţe ceva. Istoria făcută prin mitologizare este pentru proşti, iar eu nu fac istorie pentru proşti. Dacă istoria noastră este compusă numai din sfinţi şi eroi, cum se întâmplă că noi, care nu suntem nici sfinţi, nici eroi, populăm acest pământ? De ce nu sunt şi astăzi sfinţi şi eroi printre noi?

 

Este posibilă reunirea cu Basarabia?

„În viitorul apropiat sunt şanse ca Basarabia să fie alipită României sau rămâne cu un destin separat?” Întrebarea este preluată din zbor de Bogdan Bucur: „Eu cred că România avea o şansă uriaşă dacă ar fi reuşit să utilizeze inteligent o resursă publică de prestigiu care s-a stins de curând, mă refer la Regele Mihai I. Singura condiţie în care eu cred că era posibilă o formă de coexistenţă statală cu Republica Moldova era de tip Commonwealth, un suveran peste două ţări. Eu nu cred că este posibil şi nu cred că se va mai întâmpla vreodată ca Republica Moldova, care este un stat, să-şi dorească să devină câteva judeţe în România. Oamenii aceia au Parlament, acesta are deputaţi, deputaţii au cabinete şi secretare, cabinetele au maşini de serviciu, sunt miniştrii, sunt directori de ministere. Adică sunt nişte sute de mii de oameni, care au locuri de muncă în urma existenţei statului numit Republica Moldova. Nimeni nu poate să îmi argumenteze raţional că oamenii aceştia vor să rămână fără joburi”.

 

Ideile psihopate ale lui Lenin

Și, totuși, este Republica Moldova un stat funcțional? Bogdan Bucur detaliază: „Nu este funcţional, asta este evident. Dar tot în această carte eu am scris un lucru: cum a ajuns Basarabia la România... Chiar şi Transilvania. Prima dată, în condiţiile destrămării Imperiului Ţarist, Basarabia şi-a proclamat autonomia. Este un document în limba rusă în care Rusia este declarată „maica noastră a tuturora ”. Sfatul ţării a luat această decizie în luna decembrie 1917.

 O lună mai târziu, ianuarie 1918, este proclamată independenţa pentru că la Moscova ajunge Lenin cu ideile lui demente şi psihopate, anarhia bolşevică se extinde, ameninţarea este directă şi oamenii nu vor să mai aibă de a face cu acea Rusie.

Dar dacă Rusia devenea democratică, eu mă îndoiesc că Basarabia alegea drumul acesta. România a beneficiat de un context internaţional excepţional de care am profitat cu inteligenţă. Nu trebuie confundată Rusia ţaristă cu Rusia stalinistă. Nu trebuie confundat Imperiul German cu Germania lui Hitler, din anii ‘45”.

 

Ezitările basarabenilor și ale transilvănenilor

Sociologul Bogdan Bucur a explicat și cadrul particular în care Basarabia, respectiv Transilvania au acceptat unirea cu „Țara-Mamă”: „După declararea independenţei, în condiţiile în care tânărul stat basarabean nu avea o armată bine pusă la punct, nu a putut să lichideze bandele bolşevice care săvârşeau fel şi fel de fapte de anarhie, de violuri, de crime, de furturi. Este solicitată intervenţia armatei române, care intervine cu aprobarea Puterilor Centrale şi a Imperiului German. Basarabia, în aceste condiţii, în condiţiile în care membrii Sfatului Ţării erau ameninţaţi direct, acceptă şi votează unirea cu România”.

Mai departe, despre situația din Ardeal: „În Transilvania, la fel. Până nu s-a prăbuşit Imperiul Austriac, nu s-a întâmplat mare lucru. Am un document care arată că şi după abdicarea împăratului, 11 noiembrie 1918, elita eclezială românească din Transilvania, foarte cuminte, nici măcar atunci nu spune «să ne unim cu Patria». Oamenii spun că ei susţin decizia marelui Sfat al Ţării. Acesta a fost un anunţ făcut la 10 zile după ce împăratul a abdicat. Păi tu nici după 10 zile după ce ăla a abdicat şi s-a prăbuşit imperiul tu nu eşti în stare să spui ceva explicit?! În acelaşi timp, o parte din elita politică transilvăneană a afirmat explicit că vor să se unească cu România”.

 

România, stat funcțional

O să ne vindecăm vreodată de şmecherie şi prostie? Bogdan Bucur: „Vă invit la lansarea viitoarei mele cărţi, în care voi analiza această situaţie. România Mare a fost un stat funcţional. Să fim cinstiţi, de Iugoslavia s-a ales praful, Cehoslovacia s-a spart. Polonia şi cu România au rămas. Se putea mult mai rău. România este ciupăvită, dar există şi este un stat funcţional. Adică nu se pune în discuţie loialitatea oamenilor faţă de stat”.

 

Revoluție sau lovitură de stat?

 În ultima perioadă s-au dat publicităţii aspecte noi legate de Revoluţie, sugerându-se că momentul 1989 ar fi fost, de fapt, lovitură de stat. Ce opinie are Bogdan Bucur? „Nu există Revoluţie fără lovitură de stat. Este ca şi cum ai face un copil fără să faci sex. Există un singur caz în care o femeie a născut astfel şi se numeşte Maria. La fel nu ai cum să faci o revoluţiei fără o lovitură de stat. Diferenţa dintr-o o lovitură de stat şi o revoluţie este dată de urmări, adică se schimbă doar conducătorul sau şi modul de funcţionare a statului. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 este o revoluţie, pentru că regimul monopartinic, totalitar, a fost înlocuit cu un regim democratic. Din punct de vedere economic, centralismul de stat a fost înlocuit cu economia de piaţă. Din punct de vedere geopolitic, România a intrat în NATO şi UE. Nu se judecă prin oameni, ci prin ceea ce fac ei. De unde naiba să iei oameni noi? Toţi fuseseră pe acolo, pe lângă Ceaușescu”.