A doua generaţie a modelului compact Toyota Auris, concurentul unor modele precum VW Golf, Ford Focus sau Honda Civic, va fi expusă, în premieră mondială, la Salonul auto de la Paris de luna viitoare.
Schimbare de proporţii în gama Toyota Auris. Noua generaţie a modelului compact japonez, prezentată astăzi, vine cu un design complet modificat, atât la exterior, cât şi în cabină.
Publicul va stabili dacă iniţiativa Toyota este una inspirată, dar, cel puţin la interior, noua linie stilistică aduce un evident aer proaspăt.
A doua generaţie Auris, concurenta unor modele precum VW Golf, Ford Focus sau Honda Civic, va fi expusă, în premieră mondială, la Salonul auto de la Paris de luna viitoare.
Noul hatchback Toyota Auris are cinci uşi, o lungime de 4,27 metri (cu 3 centimetri în plus faţă de modelul actual), o lăţime nemodificată (1,76 metri) şi o înălţime de 1,46 metri (cu 5,5 centimetri mai puţin decât Auris I).
În medie, noul Auris este cu 40 de kilograme mai uşor decât gama anterioară.
Cu prilejul lansării, Toyota va oferi trei versiuni de motorizare pentru gama Auris: 1.3 şi 1.6 - benzină, respectiv 1.4 - diesel.
Ulerior, vor apărea atât o versiune hibridă, dar şi cel puţin o variantă echipată cu un motor turbodiesel produs de BMW, ca parte a unui parteneriat parafat între cei doi producători.
Cel mai probabil, Toyota va comercializa noul Auris începând din prima parte a anului viitor.