Totul despre SEX? Ce nu ştiai şi ai vrea să ŞTII. Unele lucruri NU sunt prea plăcute

Totul despre SEX? Ce nu ştiai şi ai vrea să ŞTII. Unele lucruri NU sunt prea plăcute

Specialiştii subliniază că, deşi nu recunoaşte întotdeauna, lumea este mereu interesată să afle cât mai multe despre sex.

Şi că aceasta este şi explicatia nenumăratelor statistici despre sex. Iar cifrele rezultate în urma unor astfel de statistici sunt surprinzătoare, dar totodată şi folositoare. Tendinţe şi previziuni În plus, îi ajută pe specialişti să stabilească tendinţe şi să facă previziuni în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, după cum notează sfatulpărinţilor.ro. Astfel, conform uneia dintre statistici, jumătate din populaţia activă sexual a fost purtătoare a virusului papiloma HPV. Human papillomavirus, este cauza apariţiei verucilor (negi) inclusiv în zona genitală. În funcţie de organismul persoanei infestate, HPV poate fi inofensiv, sistemul imunitar anihilându-l, fie poate declanşa cancer de col uterin sau alte forme de cancer, potrivit Centrului de prevenire şi control al bolilor din SUA. 4 iubiţi Altă statistică: Două treimi dintre femeile care au avut un copil în perioada 2001 – 2003 au muncit în timp ce erau însărcinate, iar 80% dintre ele au fost la birou chiar şi cu o lună sau mai puţin înainte de naştere, după cum subliniază  U.S. Census. De asemenea, potrivit unui sondaj de opinie realizat printre adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani, o femeie are o medie de 4 iubiţi de-a lungul vieţii sale. Barbatii, în schimb, au făcut sex cu 7 femei, după cum precizează Centrul Naţional de Statistică în domeniul Sănătăţii din SUA. Conform aceleiaşi surse, 75% dintre bărbaţi au avut întotdeauna orgasm, în timp ce numai 29% dintre femei au mărturisit acest lucru. Factori genetici După cum subliniază cercetătorii de la Universitatea de stat din California, SUA, media de vârstă la care bărbaţii îşi pierd virginitatea este de 16,9 ani, iar femeile isi încep viaţa sexuală în medie la 17,4 ani. Iar un nou studiu a arătat că factorii genetici, precum impulsivitatea, pot face o persoană să înceapă viaţa sexuală la vârste foarte fragede. Aproximativ 5% dintre bărbaţii până în 40 de ani şi 15-25% dintre bărbaţii de 65 de ani au disfuncţii erectile, potrivit Institutului Naţional de Diabet şi boli digestive şi de rinichi, SUA. Iar cercetătorii de la Universităţile de  stat din Wayne şi Michigan spun că două treimi dintre studenţi au recunoscut că s-au culcat cu cel mai bun prieten de sex opus, în timp ce mai mult de jumatate dintre ei spun că au fost “angajaţi” în toate felurile de sex. Tot specialiştii subliniază că statisticile sunt departe de a se opri aici, ele acoperind o arie vastă, pe acelaşi domeniu, respectiv sexul.  

Ne puteți urmări și pe Google News