IERARHII. Atacantul Francesco Totti, în vârstă de 31 de ani, a egalat ieri, în meciul cu Fiorentina, recordul de prezenţe în Serie A - 386 - pentru AS Roma.
Până ieri, liderul aparţiilor în tricoul „roş-galbenilor“ fusese Giacomino Losi, care a jucat 386 de meciuri în perioada 1954-1968. Acesta este al zecelea record pe care Totti îl stabileşte la clubul din capitala Italiei. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri şi goluri în toate competiţiile (495 de jocuri, 200 de goluri), cu cele mai multe prezenţe în cupele europene (65), cel mai bun marcator în Serie A (161 de goluri), în cupele europene (22 de goluri) şi la echipa naţională (9 goluri). De asemenea, el este jucătorul roman cu cele mai multe selecţii la naţională (58 de meciuri), cu cele mai multe goluri înscrise din penalty (44 de goluri) şi care a jucat cele mai multe derby-uri cu Lazio Roma (23). (Mediafax)