Tot mai puţini români se visează proprietari

Tot mai puţini români se visează proprietari

În acest an, determinaţi de scăderea puterii de cumpărare şi de accesul tot mai greu la credite, românii au început să se mai obişnuiască cu ideea de chiriaş, se arată într-o analiză a site-ului imobiliare.ro.

Dacă, anul trecut, peste 67% dintre cei care intrau pe site erau interesaţi de ofertele de vânzare, în acest an ponderea acestora a scăzut la 60,4%. Pe de altă parte, numărul persoanelor care aveau în vedere închirierea unui apartament a crescut în 2011 la 39,5%, faţă de 32,8% anul trecut.

Românii interesaţi să închirieze o locuinţă au căutat, în principal, apartamente, doar 23% dintre ei s-au îndreptat către case şi vile. 9% au analizat ofertele de terenuri şi spaţii de birouri, comerciale sau industriale.

Vrem case mai mici

Înh acest an, cei care şi-au căutat totuşi o casă au preferat locuinţele de dimensiuni mai mici. Astfel, 19% dintre potenţialii clienţi de apartamente căutau o garsonieră, faţă de doar 14% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul celor care erau interesaţi de ofertele de apartamente cu două camere a crescut la 41%, de la 38%. În decursul a doar 12 luni, căutările pe segmentul locuinţelor cu trei camere a scăzut, de la 35% la doar 25%.

O comparaţie a structurii cererii cu oferta existentă relevă o inadecvare a pieţei la nevoile actuale ale populaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News