Tot ce trebuie să știți despre aplicația care scanează codul QR de pe certificatul verde

Incidența cazurilor de Covid-19 crește în toată România.

De luni, în mai multe instituții publice și private din localitățile în care incidența depășește 3 la mie va fi necesară aplicația Check DCC pentru verificarea și validarea certificatelor verzi digitale, certificate care sunt folosite și pentru călătoriile în UE.

De unde poate fi descărcată aplicația?

Aplicația Check DCC poate fi descărcată gratuit din magazinul Google Play pe un telefon mobil sau pe o tabletă cu sistem de operare Android de la adresa https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc;

La ce folosește aplicația Check DCC ?

Aplicația permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în România, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european. Pentru suport tehnic în utilizarea aplicației Check DCC, operatorii economici au la dispoziție următoarele date de contact: telefon: 021.414.44.25, tasta 3; e-mail: check-dcc@ms.ro. Aplicația respectivă nu înregistrează și nu stochează informații. Nu face altceva decât să verifice autenticitatea și validitatea certificatelor digitale UE privind COVID. Această aplicație a fost dezvoltată de specialiști Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), scrie g4media.ro,

Sute de localități în "'scenariul roșu'

234 de noi localități din România au intrat ieri în scenariul roșu, având în vedere că au înregistrat o incidență cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.045 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 172 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 35.851 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21- 22 septembrie au fost raportate de către INSP 130 de decese (55 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.