Torino. Îngrijitoare româncă, arestată pentru sechestrare

Torino. Îngrijitoare româncă, arestată pentru sechestrare

Carabinierii au intervenit după ce vecinii au alertat poliția, speriați de țipetele victimei.

Poliția din Nichelino a intervenit într-un imobil din via Cuneo, în Nichelino (Torino) și a descoperit o femeie în vârstă de 63 de ani care se afla închisă în pivniță.

Potrivit La Stampa, o îngrijitoare româncă, în vârstă de 47 de ani, a fost arestată fiind acuzată de răpire și sechestrare a persoanei de care trebuia să aibă grijă.

Potrivit anchetatorilor, românca a vrut să ia banii pentru ziua de muncă respectivă dar fără a-și îndeplini obligațiile față de bătrână.

În ciuda protestelor acesteia din urmă, românca (care a venit în Italia din Moldova) a târât-o la subsolul clădirii și apoi a plecat. S-a întors apoi după câteva ore, chiar înaintea orei de întoarcere programată.

Bătrâna a declarat că episodul a avut loc și cu o zi înainte și că românca a închis-o în pivniță de dimineața până seara.

Ne puteți urmări și pe Google News