Topurile EVZ ale anului 2019. Evenimentele care i-au scos din minți pe români

Cazul Caracal i-a scos din minți pe români

Reacția autorităților în cazul Caracal, lipsa unei dezbateri prezidențiale sau declarațiile despre diaspora ale lui Bădălău sunt doar trei din evenimentele care i-au indignat pe români în 2019.

Ca în fiecare an, Evenimentul zilei a invitat cititorii să stabilească topul celor mai importante evenimente ale anului 2019. Peste 20.000 de cititori au votat propunerile făcute de ziarul nostru la șase categorii.

Evenimentul care v-a indignat cel mai mult

Reacția autorităților în Cazul Caracal – 27,4% Lipsa unei dezbateri pentru prezidențiale – 21,5% Declarațiile despre diaspora ale lui Bădălău – 16,2% Audierile din Dosarul Revoluției – 8,1% Clipul Emag cu Mihai Șora – 6,4% Lipsa de apă caldă și căldură în Capitală – 5,9% Prestația Naționalei de fotbal în calificările Euro 2020 – 4,01% Postările lui Andrei Caramitru – 3,9% Crima comisă de pedofilul olandez la Dâmbovița – 3,5% Scandalul adopției Sorinei Săcărin 3,1%

Reacția autorităților statului în cazul Caracal i-a indignat cel mai mult pe cititorii EvZ. După mai bine de cinci luni de zile, cazul „Crimele din Caracal”, prezentat de EVZ, arată că ancheta pare să bată pasul pe loc. Reacția rușinoasă a autorităților din dimineața zilei de 26 iulie, atunci când procurorul Cristian Popescu a decis să aștepte până la ora 6.00 dimineața intervenția polițiștilor, la 24 de ore după ce Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani, din județul Olt, a sunat, disperată, la 112, a condus doar la arestarea lui Gheorghe Dincă. Bărbatul din Caracal susține că el ar fi răpit și ucis două fete, pe Alexandra și pe Luiza Melencu, o adolescentă dispărută din luna aprilie. Până în luna decembrie DIICOT nu a prezentat dovezi concrete care să poată dovedi moartea tinerelor.

Dezbaterea, tema care a monopolizat turul doi, i-a nemulțumit  mult pe cititorii ziarului. Dezbaterea despre dezbatere a fost singura temă a campaniei pentru turul doi a alegerilor prezidențiale. Candidata PSD, Viorica Dăncilă, i-a aruncat mănușa lui Klaus Iohannis, însă președintele în funcție a ignorat-o pe motiv că nu coboară la acest nivel. S-a ajuns chiar și la situații ridicole, se făceau pariuri pe dezbatere, iar Dăncilă era sfătuită să dea buzna peste contracandidat. Deși refuzul lui Iohannis a fost tratat drept o lașitate și de către unii simpatizanți, lipsa dezbaterii nu a influențat rezultatul deloc rezultatul alegerilor, iar echipa de campanie știa asta.

Declarațiile despre diaspora ale lui Bădălău

La aproximativ un an după ce a arvunit un taraf de lăutari care să-i cânte la ureche, la o petrecere, „Să vină Diaspora ca să ne pi.. pe ea”, vicepreședintele PSD, Niculae Bădălău, a recidivat. Încercând să justifice de ce nu trebuie mărit numărul de parlamentari care să-i reprezinte pe românii aflați la muncă în străinătate, Bădălău s-a referit la marea lor majoritate ca la niște prostituate = „fetele alea”. El a spus că doar 700.000 de români din Diaspora locuiesc legal, cu domiciliu și pașapoarte, iar restul, până la 3- 5 milioane, „sunt fetele alea, de le duc ăștia”.