Potrivit unui raport emis de Comisia Europeană, puțin peste 75 la sută din zonele de scăldat ale României au o calitate perfectă a apei.
Raportul publicat de Comisia Europeană se referă, așadar, și la o îmbunătățire continuă a condțillor de îmbăiat în Marea Neagră. Însă, cercetătorii au mai spus că de un deceniu, apele din aria litoralului românesc nu au fost curate îndeosebi.
Pe baza probelor luate de direcțiile de sănătate publică, Agenția Europeană de Mediu a întocmit un raport în care vorbește despre calitatea apelor în care este permis înotul.
Astfel, specialiștii au anaizat prezența în apă a bacteriei E coli, precum și a altor bacterii care pot pune în pericol sănătatea oamenilor.
În ceea ce privește România, raportul bazat pe cercetare, aproape toate cursurile de apă au o calitate bună pentru îmbăiere, iar Marea Neagră, de la nord la sud, a primit calificativul execelent. Rezultatul de acum este îmbucurător pentru litoralul românesc, având în vedere faptul că în 2007 puține ape din țară îndeplineau standardele de îmbăiere.
Pe litoral, apa este excelentă pentru scăldat în zona plajelor din 2 Mai, Venus, Costinești, Eforie, Constanța, Mamaia, Năvodari și Vadu.
„În ultimii ani se manifestă o tendință evidentă de îmbunătățire a calității apelor marine în general și a apelor de îmbăiere în particular. Această tendința de îmbunătățire s-a menținut practic din ultimii opt ani și sigur își menține ritmul în ultimii ani mai evident decât în perioada anterioară”, se arată în acest raport.
Mai mult, analizele privind calitatea apei mării se fac de medicii de la DSP Constanța și de specialiștii Institutului „Grigore Antipa” din două în două săptămâni.
Litoralul românesc reprezintă o parte din țărmul occidental al Mării Negre și se întinde de la granița cu Ucraina (Nord, în golful Musura) până la cea cu Bulgaria (Sud, la câteva sute de metri de localitatea Vama Veche). Este cea mai exploatată zonă turistică din România.
Partea terestră a litoralului românesc (țărmul) se întinde pe o lungime de 245 km. și se compune din trei sectoare geomorfologice:
- la nord, Delta Dunării;
- la mijloc, complexul Razim-Sinoe cu grindurile care îl despart de mare;
- la sud, coasta dobrogeană formată dintr-o alternanță de faleze, de plaje și de limane înșiruite între sudul grindului Chituc și frontiera bulgară.