La nivel teritorial, numai în Bucureşti, Cluj, Ilfov, Sibiu, Timiş şi Braşov câştigurile salariale nete depăşeau, în iunie 2017, media naţională de 2.380 de lei lunar, reiese din seriile de date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, cel mai mare câştig salarial mediu net se regăseşte în Municipiul Bucureşti (3.095 de lei lunar), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj (2.675 de lei), Ilfov (2.607 lei), Sibiu (2.552 de lei), Timiş (2.533 de lei) şi Braşov (2.424 de lei).
Imediat sub media naţională se situează judeţele Iaşi (2.318 lei), Galaţi (2.201 lei), Argeş şi Prahova (câte 2.173 de lei), respectiv Olt (2.160 de lei), Arad (2.147 de lei) şi Mehedinţi (2.138 de lei), scrie mediafax.ro.
În iunie 2017, locuitorii din 19 judeţe au câştigat salarii medii de peste 2.000 de lei.
Salarii cuprinse între 1.850 şi 2.000 de lei au fost câştigate în judeţele Călăraşi, Satu Mare, Hunedoara, Dâmboviţa, Buzău, Tulcea, Sălaj, Botoşani, Caraş-Severin, Giurgiu, Neamţ, Vrancea, Bihor, Vaslui, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Cele mai mici salarii se regăsesc, potrivit INS, în Teleorman (1.750 de lei), Harghita (1.787 de lei), Ialomiţa (1.813 lei), Covasna (1.824 de lei) şi Suceava (1.845 de lei).
Comparativ cu luna iunie a anului precedent (2016), câştigul salarial net a crescut ca medie naţională cu 14,5% şi în niciunul dintre judeţele ţării nu au fost consemnate scăderi, mai reiese din statisticile INS.