După ani la rând în care stațiunea Sunny Beach a fost clasată pe primul loc ca cea mai ieftină destinație de vacanță de pe litoralul bulgăresc pentru britanici, în această vară pierde teren în fața stațiunii Marmaris din Turcia, după cum arată clasamentul din acest an al British Post (Post Office Travel Money) al destinațiilor populare de vacanță din întreaga lume.
Clasamentele sunt întocmite împreună cu compania de turism TUI pe baza prețurilor a 8 produse de vacanță obișnuite raportat la cursul lirei sterline – este vorba de o masă de două persoane cu trei feluri de mâncare și vin inclus, o ceașcă de cafea, o sticlă de bere autohtonă, o cutie de cola, un pahar de vin, o sticlă de apă minerală, cremă de protecție solară și împotriva insectelor. Conform acestor criterii, 36 de destinații din lume au fost chestionate cu ajutorul asociațiilor turistice naționale și locale.
Prețurile în cela mai ieftine și frumoase stațiuni din lume
Marmaris din Turcia ocupă primul loc cu un preț mediu al celor 8 produse amintite de 26,13 lire sterline, iar stațiunea bulgară Sunny Beach este „mai scumpă” cu doar 6 pence - 26,19 lire sterline. Este de remarcat faptul că, față de anul trecut, prețurile în ambele stațiuni, recalculate în lire sterline, au înregistrat o scădere, dar pentru Marmaris aceasta este de 37%, în timp ce pentru Sunny Beach - de aproximativ 5%. În 2021, Sunny Beach s-a clasat pe primul loc drept cea mai ieftină destinație pentru britanici, cu 27,71 lire sterline cheltuite pentru cele opt produse enumerate. Cu toate acestea, comparativ cu 2019 pre-pandemie, prețurile produselor monitorizate au crescut semnificativ.
Pe locul trei în clasament se află stațiunea portugheză Algarve - cea mai ieftină din zona euro, cu costuri de 44,39 lire sterline. Este urmată de Cape Town din Africa de Sud cu 53,23 de lire sterline, urmată de Paphos din Cipru și stațiunea spaniolă Costa del Sol. Autorii notează că puterea lirei sterline în raport cu multe valute îi ajută pe britanici să-și reducă cheltuielile față de anul trecut, în ciuda creșterii generale a costului vieții. Acesta este motivul pentru care vacanțele în Turcia, Grecia, Cipru devin mai ieftine pentru britanici.
Din studiu reiese de asemenea și că în Bulgaria cea mai ieftină este berea autohtonă - doar 0,45 lire pentru 330 ml, în timp ce în celelalte două destinații cu buget redus - Marmaris și Algarve, este de peste 1 liră. O ceașcă de cafea la Sunny Beach costă 0,58 lire sterline - la fel este și în Marmaris și Algarve, în timp ce în cele mai ieftine stațiuni spaniole este peste 1 liră sterlina, iar în Cipru - peste 2 lire sterline. În comparație cu Marmaris, o cină de două persoane cu vin inclus în Sunny Beach este mai scumpă – 19,51 lire față de 16 lire în stațiunea turcească. Dar cremele de protecție solară sunt mai ieftine în Bulgaria. Cele mai scumpe destinații de vacanță în această vară sunt Reykjavik și Barbados, unde costurile pentru cele 8 produse și servicii amintite sunt de 158 și 156 de lire sterline, notează segabg.com.
(Traducerea Rador)