Top 5 cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

Top 5 cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

Bătrânul continent a îmbrăcat, încă de la sfârşitul lunii trecute, straiele Sărbătorilor de Iarnă şi şi-a decorat oraşele în spiritul Crăciunului. Artizani tradiţionali, turtă dulce, vin fiert, prăjituri de casă, acadele, spiriduşi, elfi şi Moşi Crăciuni, luminiţe care mai de care mai strălucitoare, ghirlande şi miros de scorţişoară.

Pe scurt, tradiţionalele târguri de Crăciun ce adună anual mii de localni şi turişti din toate colţurile lumii şi-au deschis porţile în marile oraşe ale Europei. Pentru cei care vor să guste din atmosfera magică a Adventului, aşa cum este denumită în ţările catolice perioada de patru săptămâni dinaintea Crăciunului, CNN a făcut un Top 5 al celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

1. Koln De-a lungul vremii, Germania şi-a câştigat dreptul de a revendica titlul de ţara cu cele mai faimoase târguri de Crăciun, iar cel organizat la Koln deţine supremaţia. Vegheat de celebra catedrală Kolner Dom, târgul organizat în Domplatz este principala atracţie a oraşului. Dar nu trebuie să rataţi nici Târgul Medieval de Crăciun, care îşi încântă vizitatorii cu muzică live şi produse artizanale. Târgul este deschis până pe 23 decembrie, iar printre produsele pe care trebuie să le degustaţi se numără faimosul vin fiert cu scorţişoară, merele coapte cu mirodenii, dar şi migdalele prăjite după o reţetă tradţională. 2. Viena De la mijlocul lunii noiembrie şi până în Ajunul Crăciunului, eleganţa arhitecturii baroce a Vienei este înfrumuseţată de farmecul numeroaselor târguri de Crăciun organizate în capitala fostului imperiu. Prima oprire nu poate fi decât la Târgul de Crăciun din Rathausplatz, după care îndreptaţi-vă, în pas de vals, spre somptuoasa fostă reşedinţă imperială de la Palatul Schönbrunn. Şi, bineînţeles, nu uitaţi să savuraţi minunatul ştrudel de mere vienez, castanele coapte, turta dulce sau cârnaţii tradiţionali vienezi, toate udate din plin cu vin fiert sau punch. Palatul Schönbrunn Foto: facebook.com 3. Bruges Bijuterie a Patrimoniului UNESCO, medievalul Bruges îşi îmbie turiştii în luna decembrie cu ineditul Festival al Zăpezii şi Sculpturilor de Gheaţă, organizat într-un imens cort. Îmbrăcaţi-vă călduros şi savuraţi un cocktail la Barul de Gheaţă sau, de ce nu, sortimentele de Sărbători ale tradiţionalelor beri belgiene. Bruges Foto: facebook.com 4. Strasbourg În inima Alsaciei, regiune despre care se spune că este locul unde "s-a născut" primul brad de Crăciun, turiştii sunt aşteptaţi la unul dintre cele mai vechi târguri de Crăciun din Europa. Christkindelsmärik, târgul de Crăciun organizat la Strasbourg încă din 1570, se întinde din Piaţa Broglie până în Piaţa Kleber, sub lumina a mii de beculeţe strălucitoare. Punctul central de atracţie: uriaşul brad de Crăciun. Deliciile culinare îmbină tradiţia celor două culturi specifice Alsaciei, cea germană şi cea franceză. Târgul de crăciun din Strasbourg Foto: Reuters 5. Praga În decembrie, Praga devine scena imensă a unui poveşti de iarnă cu influenţe gotice. Ceasul Astronomic, Piaţa veche a oraşului şi imensul Brad de Crăciun, adus în fiecare an sunt doar câteva dintre atracţiile vechii cetăţi medievale. o poveste de iarnă snow dusts its gothic spires and its fabled Astronomical Clock chimes in the chilly air, Prague's cityscape transforms into a gothic midwinter fairy tale. Drept suveniruri, puteţi opta pentru păpuşile din lemn artizanale, jucăriile din lemn sau cănile de ceramică ornamentale. Oraşul Vechi din Praga Foto: Reuters

Ne puteți urmări și pe Google News