Danielei Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing, i s-a decernat un premiu pentru management în cadrul Galei Capital - Top Femei de Succes. Cu o lungă și prosperă carieră în domeniul bancar, ea a avut mai multe lucruri de împărtășit cu noi după ce și-a exprimat mulțumirile.
Atunci când a mulțumit echipei, Daniela Bodîrcă a ținut să precizeze că premiul coincide cu acest an aniversar pentru ea, în care a împlinit două decenii și jumătate în lumea dinamică a bankingului.
„Sunt extrem de onorată de această nominalizare. Ea vine într-un an aniversar pentru mine, așa cum ați auzit. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când mi-am început cariera în banking. S-a întâmplat foarte repede, anii au trecut extrem de repede“.
Muncă discretă, rezultate de impact
CEO-ul UniCredit Leasing a menționat și viața de familie și modul în care aceasta îi oferă culoare atât pe plan personal, cât și profesional. Un citat pe care i l-a transmis fiul ei este chiar deviza sa din ultimul an și ceea ce i-a dat energia de a implementa numeroase noi proiecte.
„De curând am primit un citat de la fiul meu, un citat care spunea așa: "Work hard in silence, let success be a noise". Cred că în acest an am încercat acest lucru și mă bucur dacă s-a auzit și probabil de aceea sunt și astăzi în fața dumneavoastră extrem de emoționată și foarte onorată“, ne dezvăluie Daniela Bodîrcă.
Nimic fără echipă
„Acest premiu este dedicat echipei, acelor oameni care an de an depun efort constant, sunt determinați, sunt pasionați și datorită lor UniCredit Leasing este compania de leasing nr. 1 de peste 15 ani. Colegi dragi, sunt extrem de onorată să lucrez alături de voi.
Aș vrea să mai fac o dedicație fiului meu, Tudor. Datorită răbdării lui, eu pot să fac performanță, iar datorită dragostei lui, eu am o viață extrem de frumoasă. Vă mulțumesc tuturor, doamnelor, din această seară. Mult succes și felicitări și pentru cât mai multe evenimente la fel de frumoase. Toate cele bune“, a mai spus Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.
Gala poate fi urmărită integral pe canalul oficial de YouTube, numit HAI România.