TOP 10 economii subterane din Europa. UNDE se află România
- Raluca Florescu
- 2 aprilie 2012, 17:21
România este pe locul doi în Europa din punct de vedere al ponderii economiei subterane în totalul economiei. Astfel, România are o pondere de 30% a economiei subterane, un nivel mai ridicat fiind înregistrat doar în Bulgaria, cu 33%.
România nu ocupă singură locul doi în top, ci i se alătură Croația și Lituania, cu aceeași pondere, potrivit unui studiu AT Kearney. Media la nivelul Uniunii Europene este de 19,5%.
Pe locul trei se află Estonia, cu 29%, iar pe patru Turcia, cu 28%.
Țările din Europa de Est au de altfel cele mai înalte niveluri ale economiei subterane din întreaga Europă, ponderile variind între 16 și 33%. Acestora le urmează țările din Europa de Sud, respectiv Italia, Spania, Portugalia și Grecia, reunite sub acronimul PIIGS.
Astfel, pe locul cinci în clasamentul menționat se regăsesc Polonia și Grecia, cu o pondere de 25% a economiei negre în total economie. Pe locul șase se află Slovacia, cu 24%, și pe șapte Ungaria, cu 23%.
Italia se află pe locul opt, cu 22%, iar Spania și Portugalia ocupă locul nouă, cu un nivel de 19%. Republica Cehă închide topul primelor zece economii suterane din Europa, cu un nivel de 17%, la egalitate cu Belgia.
În Europa de Est, cea mai mică pondere a economiei subterane în total PIB o are Slovenia, respectiv 16%.
Statele din Europa Occidentală au cele mai mici rate ale economiei subterane, cuprinse între 8 și 17%. Cele mai mici ponderi sunt în Austria și Elveția.
Potrivit studiului, valoarea totală a economiei subterane din Europa este de 2.200 miliarde de euro. Cătălin Crețu, general manager pentru România al Visa Europe, spune ca unul din motivele pentru care economia la negru ajunge la niveluri atât de mari în unele țări din Europa de Est este acela că nivelul plăților cu cardul este destul de redus.
”Economiile cu un număr redus de plăţi electronice, cum ar fi Bulgaria, România şi Croaţia, au un nivel ridicat al economiei subterane (în jur de 30%), spre deosebire de ţările unde plăţile electronice sunt mult mai răspândite, cum ar fi Marea Britanie, Franţa şi Olanda (aprox. 10%). De asemenea, gradul redus de bancarizare favorizează economia subterană”, se menționează într-o prezentare Visa.