Academicianul neurochirurg Leon Dănăilă a deschis în casa părintească, într-un loc uitat de lume, din nordul ţării, o galerie de artă, cu picturi valoroase de Tonitza şi Baba.
Darabani, un orăşel din nordul Moldovei. Aici se agaţă harta în cui, la 70 de kilometri mai la nord de Botoşani. Darabaniul, burgul unde s-au refugiat mulţi evrei după război, se află la 30 de kilometri de Ipoteşti, comuna lui Eminescu, şi, de asemenea, aproape de Liveni, locul unde s-a născut Enescu.
Nici Şipotele Sucevei nu e aşa departe - adică locul care a devenit azi comuna Ciprian Porumbescu, unde a văzut lumina zilei cel care a compus şi a cântat ca nimeni altul „Balada“ pentru vioară şi pian, cu presentimentul morţii prea devreme şi cu tot dorul după frumuseţea stranie şi adâncă a acestor plaiuri domoale ale lui Ştefan, mărginite de păduri ruginii, de oameni cu mâinile bătătorite de atâtă muncă la pământ.
Ce i-a unit pe toţi? Dragostea nesfârşită pentru aceste ţinuturi, care ţi se prind de suflet odată ce le-ai privit şi la care te întorci ca după firul Ariadnei.
De la ruine, la muzeu
Darabaniul nu se defineşte însă numai ca un ţinut aflat foarte aproape de aceste locuri de adevărat „pelerinaj“ cultural. În inima uitată a acestui colţ de lume, a văzut lumina zilei pe 1 iulie 1933, dintr-o familie de oameni simpli, Leon Dănăilă. Astăzi, academicianul Leon Dănăilă, şeful Clinicii II Neurochirurgie la Institutul de Boli Cerebrovasculare Bucureşti (I.B. C.V.). A realizat timp de aproape jumă- tate de veac peste 20.000 de intervenţii chirurgicale pe creier, dintre care 9.200 cu microscopul operator şi peste 700 cu laserul, procedură introdusă chiar de el în neurochirurgia românească.
Deşi a plecat de ani buni din acel orăşel, Leon Dănăilă nu l-a uitat niciodată. A reconstruit casa dărăpănată ramasă de la părinţi şi a transformat-o într-un muzeu, cu o galerie de artă impresionantă, cum nu există în multe muzee mari din ţară. De deschiderea şi amenajarea muzeului, s-a ocupat, cu o nesfârşită dragoste şi preţuire, directorul bibliotecii oraşului Darabani, poetul Victor Teişanu.
De la Corneliu Baba la icoane vechi
Muzeul are două încăperi, şi un hol transformat din vechea tindă. Pe pereţii holului de la intrare, picturi de Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Rudolf Schweitzer-Cumpănă, Constantin Piliuţă, Dan Hatmanu sau Iulia Hălăucescu. „În partea aceea de lume, în nordul ţării, nu există aşa ceva - o galerie de artă. Zona aceea e foarte săracă. M-am gândit: ce-mi foloseşte dacă mă uit eu singur la tablouri, în Bucureşti? Am simţit că trebuie să le dăruiesc, să se bucure şi alţii de ele“, mărturiseşte academicianul.
În prima cameră a muzeului, sunt expuse fotografii ale părinţilor şi ale celorlaţi doi fraţi, unul matematician, altul chimist. Pe perete, veghează o oglindă de la începutul secolului trecut, un raft de cărţi şi un blidar ţărănesc, şanuri folosite de tatăl academicianului pentru reparat încălţăminte, o covată, oale şi străchini, o spirtieră, un fier de călcat cu mangal, ca din filmele de epocă, o candelă ţărănească. Pe perete, prosoape cu model moldovenesc, ţesute la vechile războaie.
Într-o altă încăpere sunt expuse icoane pictate pe sticlă şi lemn, cea mai veche din 1700, o adevărată raritate. Icoanele creştine se află pe un perete întreg, la o fereastră este amenajat un colţ „catolic“, cu icoane în argint sau suflate în aur, şi pe o laterală, sunt diverse exponate „păgâne“, de un deosebit rafinament, din locurile exotice din lume pe unde a umblat academicianul.
„Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecendente foarte elevate ca să ajungi în Academie. Tatăl meu nu ştia carte. Am vrut ca această casă memorială să fie o lecţie de viaţă pentru toţi elevii din nordul ţării. Dacă munceşti, dacă eşti serios, poţi să ajungi departe“, spune Leon Dănăilă.
Dragoste dincolo de moarte
A avut noroc de soţia sa Alexandrina, farmacistă de profesie, care l-a susţinut de-a lungul vremii. Darabaniul a fost o atracţie ciudată pentru amândoi. „Ne-a plăcut foarte mult aici. Acolo, de pe dealurile blânde, din pădurile fără de sfârşit, din jur, te veghează stelele celui mai înalt şi mai albastru cer de pe pământ“, subliniază profesorul.
„Eu am iubit Darabaniul atât de mult, încât mi-am zis că eu acolo vreau să mor. Şi ea a vrut să fie îngropată acolo, deşi venea din alt colţ de ţară. Fără sprijinul partenerului, nu reuşeşti într-o carieră. Eu scriam lucrările ştiinţifice de mână, ea mi le bătea la maşina de scris. A murit în 2006, am îngropat-o la Darabani. Acum, fără ea, mi-e foarte greu singur...
INOVATOR
A operat, în premieră la noi, pe creier cu laserul
> Ultima încăpere a muzeului adună la un loc numeroasele trofee ştiinţifice cucerite de academicianul Dănăilă de-a lungul anilor peste tot în lume. În 1982 a înfiinţat prima secţie de chirurgie neurovasculară din ţară. „Eu n-as da voie la niciun neurochirurg din ţară să opereze fără microscop. Nu se poate astfel. După ani şi ani, unii operează fără microscoape şi acum, iar la facultate nu se studiază neurochirurgia ca disciplină. Eu am o echipă de doctori cu care lucrez şi pe care i-am format în jurul meu la spital“, spune academicianul.
> A făcut şi Facultatea de Psihologie la zi. El a fost declarat de mediile ştiinţifice internaţionale printre cele 5.000 de personalităţi ale lumii şi printre cei 500 de fondatori ai secolului XXI, iar sute de diplome şi titluri i-au fost conferite de unele dintre cele mai prestigioase instituţii ale lumii. A scris şi este coautor a peste 65 de volume ştiinţifice, ultimul despre anevrismele cerebrale.
> Este autorul a 27 de brevete ştiinţifice şi de certificate de inovaţii în neurochirurgie.
> Cheia oraşului Darabani i-a fost conferită cu prilejul primirii titlului de cetăţean de onoare al oraşului din 21 mai 1999. Şcoala Generală Darabani a fost numită „Leon Dănăilă“.
„FULGUL ŞI UMBRA“
Doctorul şi poetul fac istoria oraşului
Muzeul a fost deschis pe banii doctorului, dar totul a fost pus la punct de poetul Victor Teişanu. „M-a impresionat profund ce grijă are Victor de acest muzeu. Numai un om iubitor de cultură putea să facă aşa ceva. Dacă tot ce-am trimis era pe mâna altuia dispăreau foarte multe lucruri de valoare“, mărturiseşte Leon Dănăilă. „În Victor, poetul care a scris de curând «Fulgul şi umbra», am avut şi am încredere deplină. Rar mai întâlneşti oameni de o asemenea calitate şi fineţe. El a inventariat şi a făcut un catalog al tuturor obiectelor de artă din muzeu. De fiecare dată când mă duc în Darabani, stau la Victor acasă, are o soţie şi o familie minunate, mă simt ca la mine acasă“, completează academicianul.
Ministerul Culturii sau Primăria oraşului Darabani n-au dat niciun ban pentru că nu ştiu în ce amendament al legii să încadreze acest muzeu al doctorului, de 75 ani, aflat în viaţă. Legislaţia românească nu prinde în cutumele ei un asemenea caz de dăruire. Academicianul şi-a donat casa şi toate obiectele şi galeria de artă oraşului în care s-a născut.
Un colţ de pâine, pentru o carte
Copilăria i-a fost foarte fericită la Darabani, deşi muncea foarte mult, povesteşte academicianul. „Vara de-abia mă aşteptau părinţii să muncesc la arat, stăteam cu săptămânile pe câmp, mai luam şi cărţi cu mine. Liceul l-am făcut la Dorohoi. Taică-miu mi-a spus: ori rămâi la Darabani, la câmp, ori te duci să înveţi carte. M-am gândit: Să lucrez la câmp? Mizerie... Ploaie... Mai bine mă duc să învăţ carte“, îşi aminteşte el. I-a plăcut medicina. „La liceu, ne dădea câte un sfert de pâine pe zi şi unii colegi aveau mai mulţi bani şi cumpărau pâine. Şi eu vindeam sfertul meu de pâine şi adunam bani ca să pot cumpăra cărţi de medicină. M-am gândit că vreau să dau la medicină să ajut oamenii şi să le salvez vieţile“, explică Leon Dănăilă.
De la Darabani la New York
După facultatea urmată la Iaşi, a primit repartiţie la Comăneşti, un oraş minier de lângă Bacău. „Aveam 700 de lei salariu: 500 îi dădeam la gazdă, 200 - la cantină să mănânc. Nu rămâneam cu niciun ban. Nu aveam nici ciorapi în picioare, mi se roseseră. Am scris acasă să-mi trimită nişte bănuţi“, îşi aminteşte el, cu durere. Nu s-a speriat însă de dificultăţi.
Şi-a întâlnit soţia la Comăneşti, şi Nina, care urmase facultatea la Bucureşti, l-a încurajat să dea concurs în Capitală. A luat concursul cu note maxime. „Am învăţat pe brânci. În Bucureş ti, făceam multe gărzi, salariul era foarte mic. Am făcut şi 25 de gărzi pe lună. Prima dată, am stat cu soţia mea la o gazdă în Tei. Gazda ne lăsa uşa deschisă să ne încălzim, pentru că numai la ea în cameră era o sobă în care făcea foc. Seara ne punea o cană de apă pe masă, dimineaţa o găseam îngheţată. A fost greu...“
A obţinut o bursă Fulbright la New York. „M-am întrebat: ce caut eu de la Darabani la New York. Acolo însă am învăţat să operez cu microscop şi am adus înapoi această tehnică în ţară“, povesteşte doctorul.