Toate şcolile, închise până luni!

Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitată de timp se vor aplica punctual. Măsurile de prevenire și control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada următoare.

„Vom continuă să supraveghem atent evoluția gripei în toată țară. Împreună cu Ministerul Educației, vom continuă triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația prinvind evoluția infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor școlare pentru dată de 25 ianuarie 2019. Această măsură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educației Naționale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată ofical zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități.

Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic,la fel că și săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% față de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a 3-a săptămâna consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă.

 

Specialiști au declarat a două săptămâna cu caracter epidemic

„Este îmbucurător faptul că numărul persoanelor din categoriie de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze achiziționate inițial de Ministerul Sănătății mai sunt la medici de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziție și estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 34, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Ultima persoană care a murit din cauza gripei este un bărbat de 62 de ani din judeţul Bihor, confirmat cu virus gripal tip A. Bărbatul avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat antigripal.