Toată clasa politică a participat la lansarea președinției române la Consiliul UE, sub semnul „Odă bucuriei”

Toată clasa politică a participat la lansarea președinției române la Consiliul UE, sub semnul „Odă bucuriei”

Președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, reprezentanți ai Parlamentului național și ai partidelor politice, alături de cei mai importanți lideri europeni, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Consiliului European, Donald Tusk și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker au asistat, aseară, la concertul susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state UE, respectiv de artişti români recunoscuţi internaţional.

Până să asculte Rapsodia nr. 1 în La major, Op.11 de George Enescu și Ludwig van Beethoven, Simfonia a 9-a în Re minor, Op.125, „Odă bucuriei”, oficialii români și europeni au susținut discursuri.

 

Programul, schimbat până în ultimul moment

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși evenimentele de ieri și azi au fost programate în urmă cu câteva luni, calendarul oficial a fost modificat chiar și în ultimul moment. Șeful statului a anunțat cu câteva ore înainte de începere că va fi prezent. După anunțul lui Iohannis, a fost schimbat programul oficial. Dacă inițial doar liderii europeni erau trecuți cu discursuri, alături de premierul Viorica Dăncilă, ieri, în jurul prânzului, a fost trimis noul orar. Guvernul a anunțat că pe lângă Dăncilă și europeni, vor vorbi și șeful statului și președinții celor două Camere ale Parlamentului. De asemenea, liberalii au evitat să confirme prezența, dar ieri, tot cu puțin timp înainte de eveniment, au decis să participe la eveniment.

 

Mobilizare în PSD

Președintele PRO România, Victor Ponta, a participat la eveniment, motivând că disputele politice nu au loc într-un asemenea moment. Ponta a transmis că în PSD a avut loc o mobilizare, pe ultima sută de metri, pentru ca la Ateneu să fie sala plină, în caz că vor fi mulți absenți. „Nu este normal să vezi că ai sala jumătate goală și să mobilizezi azi (n.r. ieri), în ziua evenimentului, deputații PSD prin Secretariatul Grupului Parlamentar. Nu poți să chemi reprezentanții mediului de afaceri cu mai puțin de 24 de ore înainte, sub rezerva că s-ar putea să nu aibă locuri dacă se răzgândesc unii invitați care au spus că nu vin”, a transmis fostul premier.

 

Invitații buclucașe

Executivului i s-a reproșat, pe lângă faptul că a trimis invitațiile târziu, cu o zi înainte de eveniment, și faptul că erau pline de greșeli. Deputatul Cătălin Nechifor a observat că lipsesc multe semne de punctuație, dar nu apare nici numele destinatarului, iar senatoarea liberală Alina Gorghiu a arătat că pe invitația primită i se cere să confirme prezența până pe 8 ianuarie 2018. Dăncilă a fost ironizată pentru această gafă, dar a ajuns la concluzia că acei consilieri care au făcut invitațiile sunt vinovați și trebuie să plece. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține că decizia premierului este justă. „Doamna prim-ministru a întrebat în ședința de Guvern cine a făcut și a spus că cine este autorul acestor invitații trebuie să plece. Și cred că a luat o decizie foarte bună”, a declarat Andronescu.

 

Două zile pline

Dacă aseară s-au relaxat la concert și au avut parte de un dineu oficial, astăzi, oficialii români și europeni au programul încărcat. Jean-Claude Juncker va avea întâlniri bilaterale atât cu Klaus Iohannis, cât și cu Viorica Dăncilă. De asemenea, la Palatul Victoria va merge tot Colegiul Comisarilor.

 

Marele absent

Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a fost înlocuit la eveniment de Florin Iordache, vicepreședintele forului legislativ. Iordache va conduce și ședințele Camerei Deputaților în prima lună a acestui an, deoarece Dragnea și-a luat vacanță o lună de zile de la Parlament și și-a delegat atribuțiile pe care le are ca șef al Camerei Inferioare. Potrivit informațiilor vehiculate în presă, Dragnea ar fi plecat din țară încă din a doua zi a noului an, împreună cu iubita sa Irina. Președintele Camerei Deputaților ar fi trebuit să aibă și o întrevedere, astăzi, cu președintele Comisiei Europene, potrivit programului oficial al liderului european, dar probabil Dragnea va fi înlocuit tot de Iordache.

 

Enescu, Beethoven și scandări

Ieri, patru organizaţii civice au anunţat că vor organiza un protest în fața Ateneului Român, în timpul ceremoniei de lansare oficială a președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Mitingul ar avea tema „Românii sunt cetăţeni ai Uniunii Europene şi luptă pentru valorile europene, pentru libertate, stat de drept, justiţie independentă”. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis că s-au luat toate măsurile pentru păstrarea ordinii publice la protestul de la Ateneul Român.

„Referitor la protestul de astăzi (n,r, ieri), responsabil de măsurile de securitate pentru acest eveniment este SPP, iar structurile ministerului vor colabora cu această instituţie conform planului de măsuri stabilit. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia celor care vor să organizeze aceste proteste legate de acest eveniment. Vreau să vă asigur că vom colabora cu SPP şi în felul acesta avem toată disponibilitatea şi am luat toate măsurile care se impun pentru păstrarea ordinii publice. Nu vreau să înţelegeţi că asta înseamnă o confruntare cu protestatarii. Vrem doar ca acest eveniment foarte important - vizita Colegiului Comisarilor CE - să se desfăşoare fără incidente”, a spus Carmen Dan.