În urma victoriei lui Barack Obama, un nou-născut din satul Rusciori a devenit tizul preşedintelui american, de la care părinţii aşteaptă "un semn de recunoştinţă".
Povestea lui Obama Sorin Ilie Scoică, născut la orele 9.45 în maternitatea din Sibiu, pe 4 noiembrie, e simplă şi stupidă, ca un banc făcut pe seama colegului din ultima bancă. Din amintirile proaspete ale bunicii Savu Maria, pe 5 noiembrie, doi reporteri de la Prima TV au descins în curte, au ciocănit respectuos la uşă şi au înaintat, cu mult bun-simţ, următoarea propunere: „Am auzit că aveţi un nou-născut. Nu-i aşa că aţi fi de acord să se numească Obama, ca preşedintele de culoare al SUA?“. „Obamax e prinţişorul nostru“
Bunică-sa, 43 de ani, care nu a avut în toată viaţa ei o altă destinaţie decât „până la Sibiu, după mâncare, şi-ndărăt“, urmărise, într-adevăr, câte ceva din ştirile despre alegerile fără precedent ale americanilor. „Când îl vedeam la televizor pe Obama, parcă-mi creştea inima. Credeam că e ţigan de-al nostru, că e aşa, mai colorat. Când au venit băieţii ăia să ne filmeze, am zis: «Cum să nu? De acord!»“ Iată cum, dacă nu s-ar fi inventat „ştirile inventate“, Sorin Ilie Scoică ar fi ajuns, precum restul consătenilor săi din Rusciori, un oarecare nebăgat de nimeni în seamă. Al treilea copil al unei tinere familii de romi ca vai de lume, care gestionează un ajutor social de 200 de lei cu atâta dibăcie încât ar putea intra într-o carte a recordurilor, la rubrica „Supravieţuitori“, Scoică junior îşi va petrece copilăria într-un ghetou cu şcoală primară şi staţie de autobuz pe unde nu trece nicio maşină, cu troiţe dărăpănate şi case mici, din cărămidă netencuită. Va merge la şcoală când nu va umbla după fier vechi, pentru lapte şi corn, alocaţie şi multă învăţătură de carte, iar pe uliţa lui vecinii o să-l strige Obamax. „Am cinci copii şi şase nepoţele. Pe nepoţel îl strigăm ba Sorinel, ba Obamax. El e prinţişorul nostru“, se mândreşte bunica.
„Cântăreţ l-aş face, ca să petreacă şi el!“
Mama, Claudia Scoică, are 24 de ani şi zâmbeşte a încuviinţare. La fel cum a zâmbit mut când a aflat vestea că pe băiat o să-l cheme şi Obama. Pentru că nu are carte, nu îndrăzneşte să-şi dea cu părerea despre nimic. „Maică-sa e mai analfabetă. Nu e plimbată prin lume şi nu urmăreşte la televizor decât telenovelele româneşti. S-a măritat la 16 ani, are trei copii. Ce ştie ea? Că din clasa a doua, învăţătoarea mi-a trimis-o acasă. Cică scria pe nemţeşte, cu literele uite-aşa amestecate una peste alta“, spune purtătoarea de cuvânt a familiei Scoică, Savu Maria.
Ce va să fie însă mai departe cu micuţul Obama nu prea are nimeni de unde să ştie. Democratul Barack Obama, cu atât mai puţin, deşi, după mintea femeii, preşedintele Americii ar trebui să-i trimită copilului „ceva mărunţiş, acolo. Sau nişte jucării. Ca să aibă şi el un folos, că doar îi poartă numele. Nu?“. Întrebarea „dar ce este un preşedinte?“ provoacă o tăcere cumpătată în camera de oaspeţi a familiei Scoică.
„Un preşedinte conduce ţara“, decretează bunica. Unchiul Marius este adeptul atitudinii „No comment“, iar vecinul Mircea recunoaşte că e interesat doar de filme şi de muzică. Obama scânceşte şi deschide ochii, moment în care maică-sa simte nevoia să vorbească şi ea. Neîntrebată, măcar o dată în viaţa ei. „Dacă ar fi după mine, cântăreţ l-aş face. Să petreacă şi el, să se simtă bine!“
Un Hitler şi 11 Stalini
Ştirea cum că, după alegerile din America, o familie din Rusciori, judeţul Sibiu, s-a gândit să-şi numească mezinul nici mai mult, nici mai puţin decât Obama a fost difuzată şi preluată de câteva ziare locale şi naţionale. Familia Scoică se bucură acum de vizite şi se simte, Dumnezeu ştie de ce, importantă. „Păi, ce, e ceva rău dacă-l cheamă şi Obama? Doar n-o să-l bată şi n-o să-l omoare nimeni. Pe uliţa noastră, copiii mici au nume din telenovele“, se apără bunica de o vină imaginară. Informaţia că o altă familie cu imaginaţie, Piţig, din Botoşani, îşi va numi copilul tot Obama nu o surprinde şi nici nu o umple de invidie.
„Obama e un nume frumos, deşi sună aşa, cam de femeie. Dar cine ştie, poate o să le poarte noroc“, estimează bunica valoarea incalculabilă a numelui. Obama Sorin Ilie Scoică se va număra, în urma deciziei părinţilor de a-i ataşa, la botez, şi prenumele preşedintelui american, pe lista viitorilor bărbaţi din România care vor purta nume cu rezonanţă istorică.
"Când îl vedeam la televizor pe Obama, parcă-mi creştea inima. Credeam că e ţigan de-al nostru, că e aşa, mai colorat..." - Maria Savu, bunica lui Obama Scoică „PEDEAPSĂ“
Părinţii pun nume trăsnite: Hitler, Stalin, Dolar
Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor are în evidenţă, până în prezent, un Hitler, 11 Stalini şi vreo 400 de Napoleoni. Cei mai mulţi copii „pedepsiţi“ de părinţi sau bunici cu nume ciudate provin din familiile romilor, peste care farmecele telenovelelor s-au abătut cu fiecare născut al casei. Folclorului latin de nume, precum Alejandro, Fernando, Juan Alberto sau Esmeralda, Isaura şi Rosalinda pentru fetiţe, i s-au adăugat numele de personalităţi sau oameni cunoscuţi din anumite domenii. Fotbalişti celebri, actori sau personaje din seriale TV au lăsat pe certificatele de naştere ale copiilor romi nume ca Maradona, Ronaldo, Bobby, Vandam, Pamela, Brenda, Gaviota sau Angelina. Mai mult, din superstiţia că un copil cu un nume „hărăzit“ pentru noroc la bani va avea succes în viaţă, romii mai aleg pentru odraslele lor nume ca Dolar, Auraş, Dinaur sau Mărcuţa. Opţiunile prea multe şi indecizia părinţilor face uneori ca un copil să se aleagă la Starea Civilă cu câte trei sau patru prenume. Obama Sorin Ilie este doar unul dintre ei.