Balcanii de Vest reprezintă un paradox geopolitic pe continentul nostru: cele 6 state (West Balkans 6 sau WB6) - Serbia, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Kosovo și Albania - formează o enclavă europeană în Uniunea Europeană.
Ca Elveția? Nu, teritoriul locuit de 19 milioane de europeni este un gen de curte din spate a Uniunii, multă vreme rămasă în paragină, care nu prea se vede din stradă. Astăzi, la Tirana, se decide cum va evolua aderarea lor la UE în anii următori.
Puțină istorie și multă geopolitică
Scriam în urmă cu două luni că Balcanii de Vest sunt teatrul competiției între Rusia, China, Turcia și… Uniunea Europeană. Rămân în continuare în aceeași matrice geopolitică doar că unele lucruri s-au mai schimbat afectând arhitectura de securitate a întregii regiuni. Accentuam atunci ideea că în contextul războiului din Ucraina și al includerii peninsulei Balcanice în rețeaua de transport a resurselor energetice necesare Europei- provenind din Caucaz și Mediterana Orientală - reluarea procesului de aderare a WB6 la Uniune se impune cu necesitate.
Mai ales că unele țări din estul continentului primiseră ,,peste rând’’ - din motive obiective legate tot de război - invitația de aderare generând o anumită frustrare în capitalele balcanice. O analiză chiar superficială a cadrului geopolitic actual din regiunea Mării Negre, Balcani și Mediterana de Est arată că integrarea WB6 în Uniunea Europeană devine o componentă esențială a ecuației de securitate și stabilitate pe continent.
Angela Merkel înțelesese foarte bine acest lucru dar mai știa că influența și ponderea Berlinului în Uniune va crește odată cu admiterea unor state care, cu puține excepții, simpatizau Germania. În 2014 a lansat ,,Procesul Berlin’’ - inițiativă politico-diplomatică prin care nouă state UE, Germania in primis, promovau integrarea WB6. Fostul cancelar lansa procesul menționat mai sus într-un moment ,,de vârf’’ al curentului eurosceptic, contrar extinderii Uniunii. Obiectivul Berlinului era legat de revitalizarea conexiunilor multilaterale între WB6 și UE în paralel cu consolidarea cooperării regionale între țările balcanice pe segmentul infrastructurii. Un an mai târziu, în urma unei inițiative comune Merkel-Cameron - fostul premier britanic, uitat de toți după demisia din funcție în 2016, a avut și inițiative pozitive - era adoptată Agenda de reformă pentru Bosnia-Herțegovina care a permis ulterior intrarea în vigoare a Acordului de stabilitate și adeziune (ASA) între acest stat și UE. La Tirana, Bosnia-Herțegovina se va apropia de situația celor care începuseră de mai multă vreme negocierile de aderare. Rolul acestei țări în mediul de securitate din sud-estul Europei a fost subliniat și în cadrul recentei reuniuni ministeriale NATO de la București.
Pentru un timp, procesul a avansat în bune condiții dar la un moment dat …s-a blocat. Albania și Macedonia se aflau într-o poziție avansată dar Franța și Bulgaria nu și-au dat acordul din motive pe care, fiind cunoscute, nu le voi analiza aici. Un aspect trebuie însă subliniat: situația era oarecum similară aderării noastre la spațiul Schengen. Rațiunile invocate de Sofia și Paris nu erau legate de evoluția negocierilor propriu-zise ci de cu totul alte interese. După aceea a venit pandemia COVID-19 urmată rapid de invadarea Ucrainei de către Moscova. Dar în toți acești ani, Rusia, China și Turcia și-au continuat cu success investițiile și lobby-ul la nivel politic așa cum precizam în articolul anterior pe această temă, menționat mai sus.
Despre Open Balkans și Kosovo. Presiunea Ue pentru rezolvarea diferendului dintre Belgrad și Pristina se adaugă celei de la Washington Întârzierile din cadrul Procesului Berlin au accentuat sentimentul de frustrare în rândul statelor din Balcanii de Vest determinându-le să acționeze prin inițiative proprii. În octombrie 2019, la Novi Sad, președintele Serbiei, Alexandr Vucic și primii miniștri din Albania și Macedonia de Nord, au creat o organizație numită Open Balkans având ca observatori Bosnia-Herțegovina și Muntenegru.
Nu este vorba de o alternativă la aderare ci de o structură de cooperare pe mai multe planuri - politic, economic, științific, cultural, sportiv - care, în subsidiar, își propune un obiectiv extrem de curajos: să pună capăt, cu franchețe, retoricii politice care ani la rând a alimentat o stare de lucruri ancorată în tragica istorie a regiunii. Domeniile de lucru, după cum se vede, nu sunt mult diferite față de cele ale Procesului Berlin, dar de această dată, a existat un sprijin, să-i spunem discret, al Statelor Unite pe fondul avansului înregistrat de Beijing și Moscova în regiune. Conform unor opinii exprimate în cercuri diplomatice occidentale, Open Balkans nu este incompatibilă cu aderarea la Uniunea Europeană a statelor WB6.
Se plasează însă pe componenta americană a procesului de menținere a păcii în Balcanii Occidentali, o regiune care - în viziunea celor de peste ocean - a rămas la periferia intereselor Europei dar are un potențial (auto)distructiv imens și în plus, devine ușor obiectivul unui alt tip de interese din partea celor care țintesc spațiile descoperite din Europa și nu numai. Cronologic - este greu să surprinzi realitatea balcanică dacă nu ții cont de cronologia evenimentelor - inițiativa de la Novi Sad a fost urmată de un acord semnat la Washington, în 2020, între Serbia și Kosovo care, între altele, prevedea integrarea fostei provincii autonome sârbe în cadrul Open Balkans. Nu a fost posibil. Micul război al plăcuțelor de înmatriculare din ultimele luni - componentă superficială a unei adversități profunde și de durată – s-a încheiat în noiembrie printr-un compromis dar a demonstrat cât de departe sunt Belgradul și Pristina în chestiunea unui compromis general. Rămâne de văzut cum se vor comporta cele două capitale față de recenta propunere de pace a Uniunii Europene care are sprijinul direct al Parisului și Berlinului.
Conține nouă puncte de, să zicem, bun simț politico-diplomatic și are la bază un acord din 1972 între RFG și RDG care a reglementat pentru o vreme relațiile dintre cele două state germane și proiecția lor externă. O simplă lectură a celor nouă puncte din propunerea franco-germană conduce la ideea că este vorba de un acord între parteneri egali. Adică două state independente…Serbia este recunoscută de toată lumea, Kosovo mai puțin.
Tirana - capitală pentru o zi a Uniunii Europene
La 3 noiembrie ac., șefii de stat sau de guvern din statele WB6 s-au întâlnit în formula Procesului Berlin și au semnat o serie de acorduri privind recunoașterea reciprocă a diplomelor universitare, calificărilor profesionale și documentelor de identitate. În contextul reuniunii - aceasta a vut loc în capitala Germaniei, gazdă și moderator fiind Olaf Scholz - Ursula von der Leyen anunța o subvenție de un miliard de euro pentru statele participante. Jumătate pentru sprijinul familiilor și IMM-urilor în fața creșterii costului energiei și jumătate pentru investiții în infrastructura energetică, promovarea energiei verzi și realizarea conexiunilor între rețelele naționale de energie electrică și gaz. Suma este mică, aproape nesemnificativă dacă ne gândim că doar datoria Muntenegrului către China este tot de un miliard și am văzut cum s-a ajuns la aceasta.
Rețin atenția însă, cuvintele președintelui Comisiei UE referitoare la aderarea statelor WB6 la Uniune: ,,Vedem cu toții - a precizat Ursula von der Leyen - că vântul schimbării bate peste Europa. Din cauza situației geopolitice, procesul de aderare la UE a statelor din Balcanii Occidentali este de maximă importanță și asupra acestui aspect suntem cu toții de acord’’. Vom vedea astăzi, la Tirana - la reuniunea ,, la vârf’’ a membrilor UE și WB6 - cât de drept este drumul aderării acestor state la marea organizație europeană. Oricum, în câțiva ani, enclava de care vorbeam la început își va schimba statutul iar Uniunea Europeană și Alianța Atlantică vor fi mai atente la mișcările celor care și-o doresc în curtea lor.