După ani lungi de muncă și așteptare, Ținutul Buzăului a devenit Geoparc Internațional UNESCO. Pe lângă recunoașterea mondială, zona va beneficia de promovare și va atrage mai mulți turiști. Titulatura va convinge și investitorii să vină în zonă.
„Ținutul Buzăului“ a obținut validarea oficială ca Geoparc Internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut ca zonă naturală și culturală de importanță globală. Membrii Biroului Executiv al UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea „Ținutului Buzăului“ în clubul select al geoparcurilor internaționale.
„Ținutul Buzăului, cu cele 18 comune componente, devine ani de efort comun Geoparc Internațional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru județul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei și pentru întreaga Românie. Ținutul Buzăului, aflat la limita dintre dealuri și munți, este un teritoriu complet rural care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și are o populație de circa 43.000 de munteni“, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Buzău.
Atracții spectaculoase
Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți se numără printre marile atracții naturale ale zonei.
„În 2007, am plecat de la o idee și, iată că, după ani și ani de muncă, am obținut această realizare. Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea multor eforturi depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități,“ a declarat Răzvan-Gabriel Popa, directorul Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.
Odată cu acest vot, Ținutul Buzăului devine al doilea geoparc din România inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după Țara Hațegului. Lista globală este compusă acum din 177 de zone geografice din 46 de țări.
Proces exigent de selecție
Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația”Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit. În luna septembrie a anului trecut,Ținutul Buzăului a fost vizitat de doi experți UNESCO. Timp de trei zile, aceștia au evaluat teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puțin de 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.
Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.