Tinerii s-au îmbulzit la târgul de joburi

În prima zi a celei de-a noua ediţii a târgului, studenţii au fost cei mai interesaţi de oferta celor 75 de companii participante.

Dis-de-dimineaţă, tinerii s-au înghesuit la Sala Palatului, unde s-a deschis ieri o nouă ediţie a târgului de joburi Angajatori de Top, în cadrul căruia sunt prezentate 1.650 de locuri de muncă. Companiile erau pregătite cu oferte, flyere, broşuri şi pixuri pentru cei interesaţi, iar tinerii candidaţi îşi împărţeau de zor CV-urile.

IT, lider de piaţă în oferte de angajare

"Avem joburi atât pentru entry-level, cât şi din categoria celor care necesită experienţă. Sunt plăcut surprins să observ că tinerii sunt încântaţi că există joburi şi în România în sfera ingineriei software pentru dezvoltarea soluţiilor de lo gistică, automatizare şi monitorizare", spune Eugen Grădinaru, project manager la Lyngsoe Systems.

Din cele 75 de companii prezente la târg, aproape jumătate sunt din domeniul IT, firmele de profil ocupând un etaj întreg din spaţiul închiriat de organizatorii târgului. Şi aici cerinţele angajatorilor sunt flexibile: experienţa nu mai e un "must". Mult mai importantă este dorinţa de muncă şi de cunoaştere.

"Compania noastră oferă atât internshipuri plătite celor care fac sau au terminat o facultate în domeniu, dar şi joburi stabile celor cu experienţă", spune Cristina Mureşan, staffing consultant în cadrul companiei Microsoft.

De altfel, companiile de renume sunt ca un magnet pentru candidaţi, atât datorită salariilor competitive, cât şi opor tunităţilor de studiu pe care le oferă.

Cum să convingi angajatorul

Pentru a atrage atenţia angajatorilor, tinerii fără experienţă trebuie să-şi pună în evidenţă celelalte abilităţi, atrag atenţia specialiştii în resurse umane. Astfel, o limbă străină de mai mică circulaţie, cum ar fi greaca, turca, poloneza, spaniola, poloneza sau portugheza, dar şi activităţile extraşcolare pot fi atuuri importante pentru un candidat.

"Oferim joburi în toate departamentele, nivelul experienţei fiind variabil, de la entry-level până la câţiva ani. Cei care nu au mai lucrat se pot remarca prin acti vită ţi le extraşcolare, putând să-şi demonstreze şi să-şi dezvolte anumite competenţe care i-ar ajuta în caz că sunt selectaţi", explică Janina Rădulescu, internal communication coordinator la Coca-Cola Hellenic.

12.000 de profesionişti

Angajatorii sunt încrezători că îşi vor găsi aici oamenii de care au nevoie. "Ne dorim să întâlnim candidaţi cu studii universitare, în special în domeniul tehnic, dar asta fără să excludem alte domenii. Ceea ce ne atrage în special atenţia este motivaţia pentru a lucra într-un mediu internaţional şi atitudinea deschisă şi pozitivă a candidaţilor", a declarat Alexandra Macoviciuc, specialist recrutare la Michelin România.

Oganizatorii au estimat că aproximativ 12.000 de persoane vor veni la această ediţie a târgului. Astăzi, cei interesaţi pot vizita standurile celor 75 de companii înscrise la târg între orele 10.00 şi 17.00. În plus, participanţii vor avea la dispoziţie şi o serie de studii de caz şi workshopuri organizate de angajatori.

  • Lista completă a companiilor participante şi detalii despre workshopuri, studii de caz şi prezentări sunt disponibile pe www.hipo.ro.

TOP 10

Domeniile cu cele mai multe oferte

Printre domeniile cu cele mai multe oferte se află:

1. Dezvoltare software, telecomunicaţii 2. Contabilitate, finanţe, bănci 3. Client service 4. Vânzări 5. Inginerie 6. Achiziţii, logistică 7. Resurse umane 8. Consultanţă 9. Juridic 10. Marketing