Ca și în alte romane ale sale traduse în limba română („Omul cu cercurile albastre”, „Pleacă repede, întoarce-te târziu”, „Tridentul lui Neptun”), Fred Vargas, cea mai bună autoare de romane polițiste din Franța contemporană, îl aduce din nou la rampă, în „Timpuri glaciale”, pe comisarul Jean-Baptiste Adamsberg.
Un erou pe care n-ai cum să nu-l îndrăgești. E un om obișnuit, dar sub aparenta sa insignifianță se ascunde un tip frământat și contemplativ, un anchetator meticulos și sagace, care nu face paradă de reușitele sale, conducându-și echipa cu mult tact și pricepere. Experiența sa de viață îi permite să scruteze profunzimile sufletului omenesc și să descifreze cu brio comportamentul uman.
De această dată Adamsberg și colegii săi se confruntă cu două cazuri extrem de complicate. Mai întâi iau cunoștință de două sinucideri care, la o examinare mai atentă se dovedesc a fi asasinate. Însă în urmă cu mulți ani victimele au făcut parte dintr-o expediție în Islanda unde doi dintre participanți și-au găsit sfârșitul. Întâmplarea a fost dată uitării, moartea lor fiind considerată accidentală.
Dar la locul aparentelor sinucideri este descoperit un desen bizar, care reprezintă o ghilotină. Și astfel ancheta capătă un alt curs.
Polițiștii află cu stupoare de existența Asociației de studiu a scrierilor lui Maximilien Robespierre, cu aproape șapte sute de membri. Ei participă periodic la ședințe care reconstituie cu acuratețe întrunirile Adunării Naționale din timpul Revoluției franceze.
Participanții sunt costumați în haine de epocă, sunt machiați, poartă peruci și nu se cunosc între ei, deoarece interpretează rolurile unor personaje din acea vreme – Danton, Marat, Saint-Just, Camille Desmoulins. Bineînțeles, Incoruptibilul prezidează aceste întâlniri, rostindu-și discursurile fulminante de la tribună, aclamat de unii, contestat de alții, dominându-i până la urmă pe toți, exact cum s-a petrecut în realitate.
Totul ar părea un spectacol de teatru montat de către niște împătimiți de istorie, dornici să pătrundă mai bine faptele din acea perioadă, să deslușească modul în care s-a dezlănțuit Teroarea, cum setea de putere a scos la iveală cruzimea, lașitatea, trădarea, viclenia, cinismul oamenilor din acele vremuri tulburi.
Dar moartea începe să secere unele dintre persoanele prezente la aceste dezbateri.
Treptat-treptat, cele două investigații se întrepătrund și dezvăluie un adevăr cutremurător.
Iar Jean-Baptiste Adamsberg e cel care, prin iscusința și răbdarea lui izbutește să dezlege misterul și să-l dea în vileag pe ucigaș.
Scris cu multă emoție, cu un incontestabil talent literar, „Timpuri glaciale” este o carte care justifică o afirmație a autoarei: „Dacă omagiem catharsis-ul grec, de ce n-am omagia și romanul polițist?”