Timoşenko, acuzată într-un nou dosar de tentativă de deturnare de fonduri
- Luciana Pop
- 13 octombrie 2011, 18:47
La două zile după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere, Iulia Timoşenko se confruntă cu noi acuzaţii. Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunţat astăzi deschiderea unei noi anchete penale contra fostului premier, pentru tentativă de deturnare a peste 400 de milioane de dolari din fondurile publice, în 1995.
Noile acuzaţii se referă la activităţi din domeniul energetic, derulate de compania fostului premier cu 16 ani în urm, relatează BBC. Conform SBU, ea ar fi transferat asupra guvernului sarcina de a rambursa Ministerului rus al Apărării o datorie de 405,5 milioane de dolari aparţinând companiei sale, Sistemele Energetice Unice ale Ucrainei (EESU). În acest dosar este implicat şi numele fostului premier ucrianean Pavlo Lazarenko, încarcerat în prezent în SUA.
Fosta "Doamnă de Fier" a Ucrainei, condamnată marţi la şapte ani de închisoare pentru ''abuz de putere'' în semnarea contractelor de gaze cu Rusia (ianuarie 2009) este inculpată de această dată pentru "tentativă de deturnare de fonduri", a precizat un responsabil al SBU.
În acest al patrulea dosar, Iulia Timoşenko riscă până la 12 ani de închisoare, a precizat reprezentantul SBU.
Opoziţia de la Kiev şi analiştii politici susţin că afacerea Timoşenko începe să semene din ce în ce mai mult cu cazul fostului magnat al petrolului rus, Mihail Hodorkovski, ex-directorul Iukos, a cărui condmnare la închisoare se prelungeşte periodic, pentru a nu mai deranja a nu deranja puterea de la Moscova.