Timișorenii au scăpat la limită: Furnizorul de gaz către compania de termoficare, convins să amâne închiderea robinetului

Timișorenii au scăpat la limită: Furnizorul de gaz către compania de termoficare, convins să amâne închiderea robinetului

Clipe de stres maxim pentru timișorenii care primesc apă caldă și căldură de la compania municipalității, Colterm. Ieri seara a apărut informația potrivit căreia furnizorul de gaz, va sista alimentarea cu agent. Iar fără gaz, apa nu ar mai putea fi încălzită.

E.On Gaz a mai oprit furnizarea de gaze naturale către compania de termoficare și anul trecut, în două rânduri.

Vineri, la prânz,  E.On a anunțat că a decis să nu sisteze, totuși, furnizarea gazului către Colterm, după anunță primarul Nicolae Robu. ”Plata restanțelor a început de mult, dar nu am putut ține pasul încât să fim la zi. De exemplu, ieri am plătit 300.000 lei, astăzi 1.4 milioane lei, iar săptămâna viitoare vom continuă. Îmi este foarte greu să plătesc datoriile istorice de dinainte de a fi eu primar. Fac toate aceste eforturi pentru timișoreni -sunt 60.000 familii abonate la Colterm!-, timișoreni care nu sunt vinovați că alții, pe vremuri, au tot cumulat datorii la această societate. În multe orașe din România s-a preferat închiderea societăților similare Colterm, pentru că astfel problema căldurii și apei calde rămâne a fiecăruia și primăria nu mai are nicio bătaie de cap și nici cheltuieli cu ea. Eu fac toate aceste eforturi de a ține Colterm-ul viabil pentru că toate studiile arată, pe de o parte, că poluarea într-un oraș este mai mică, dacă el are termoficarea centralizată, iar,  pe de altă parte, că sistemul centralizat este singurul care poate valorifica sursele energetice regenerabile. Și îmi este cumplit de greu”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul Timișoarei.