Update. După cele două cazuri de omor, Ministerul ar putea trimite corpul de control la Constanța. În prezent, Cătălin Predoiu așteaptă o informare de la IGPR, iar în urma acesteia ar urma să decidă dacă va lua sau nu această măsură .
„Nu avem niciun fel de toleranță față de aceste cazuri. Am foarte mare încredere în Poliție, Jandarmerie, Poliția de frontieră. Ofițerii DGA au instrucțiuni să sancționeze lipsa de integritate.
Știre inițială
Voi trimite corpul de control ori de câte ori va fi nevoie”, conform reprezentantului Ministerului Apărării
Ies la iveală noi detalii legate de crima tulburătoare de pe litoral. A doua victimă a bărbatului din Năvodari a fost Denisa Iana, o tânără din Timișoara, care ducea o viață dublă. De altfel, nici părinții acesteia nu ar fi știut cu ce se ocupa în timpul liber.
Crima din Năvodari. Frizeriță în văzul lumii, escortă în timpul liber
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit pe un câmp din județul Constanța. Cadavrul timișorencei era mâncat de șacali și a fost transportat la IML pentru necropsie.
Familia fetei nu a mers la Constanța pentru a-i ridica trupul neînsuflețit, ci a apelat la o firmă de pompe funebre. Părinții victimei au fost șocați de moartea acesteia, mai ales că nu erau la curent cu detaliile legate de ocupația ei.
Mama tinerei, grav bolnavă
Denisa Iana făcea parte dintr-o familie modestă și a fost crescută cu frică de Dumnezeu. Încă din copilărie, timișoreanca mergea alături de părinți la biserică și era considerată o fire liniștită. În urmă cu cinci ani, Denisa a devenit mama unui băiețel.
Timișoreanca era angajată la un salon de coafură din orașului natal, însă în timpul liber era escortă de lux. Părinţii acesteia au primit vestea cu greu, mai ales că nu știau ce face tânăra pe litoral.
Mai mult, mama ei se confruntă cu mari probleme de sănătate, iar de când a primit vestea, a avut nevoie de îngrijiri medicale, arată Cancan.
Crima din Năvodari. A fost dată dispărută la finalul lunii august
A doua victimă a bărbatului reținut a fost dată dispărută pe data de 26 august. Tânăra și-a lăsat copilul în grija părinților și le-a spus că are o întâlnire la mare. Tatăl Denisei lucrează în construcții, iar mama tinerei este angajată la o fabrică din județ. Cu toate că se despărțise de tatăl fiului ei, timișoreanca își îndeplinea toate atribuțiile de mamă, spun apropiații.
„Suntem stupefiați de ce am auzit, că ar fi fost escortă. Acum, se poate spune orice despre ea, săraca nu se mai poate apăra. Părinții ei sunt oameni care muncesc, oameni normali. Fata mergea cu fiul ei la biserică duminică de duminică. Încă de mică mergea la biserică”, a precizat una dintre rudele victimei.
În corpul tinerei, medicii legiști au găsit urme de droguri.