Evenimentul, care a avut loc pe 1 decembrie la Bruxelles reprezintăd o nouă iniţiativă de recunoaştere şi evidenţiere a contribuţiei femeilor în promovarea la nivel naţional şi european a drepturilor femeii şi creşterea calităţii vieţii a persoanlor aflate în dificultate.

Juriul format din nume importante la nivel european în domeniile: social, cultural, mass-media, precum şi din cadrul sectoarelor politice au declarat-o câştigătoare la categoria Woman in Action pe timișoreanca Adela Dinu, fondatoarea Şcolii Naţionale a Femeilor Manager. Premiul a fost acordat post-mortem. La începutul anului, la doar 38 de ani, Adela Dinu, directoarea Asociației pentru Promovarea Femeii în România, a murit. Realizările ei, rămân însă un exemplu în lume. Ea a dezvoltat o nouă abordare de management bazată pe egalitatea de gen, care a fost transmis la peste 3.000 de femei manageri și antreprenori din Europa.

De asemenea, Adela Dinu a iniţiat şi a coordonat primul proiect de lege din România în domeniul violenţei domestice care a și devenit prima lege (legea 217/2003) din țara noastră prin care se recunoaște că violența în familie este un act împotriva drepturilor femeilor.

Premiul a fost primit în numele Adelei de către Vasile Moldovan,  noul director executiv al Asociației pentru Promovarea Femeii din România. ( Sursa foto: Ziua de vest)