Timișoara, ca Veneția. Când începe transportul public cu vaporașe

Transportul în comun cu vaporașe a primit undă verde la Timișoara, orașul devenind singurul din România care folosește și acest mijloc de deplasare pemtru călătoriile urbane.

Primăria Timișoara a plătit pentru cele șapte vaporașe suma de două milioane de euro, acestea fiind cumpărate în cadrul proiectului european de reabilitare a malurilor Begăi. Nicolae Robu a făcut, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, un anunț important. Astăzi, Societatea de Transport Public Timișoara a primit din partea Ministerului Transporturilor avizul necesar pentru ca cele șapte vaporașe să poată circula pe Bega. “Gata! STPT a obținut autorizația pentru desfășurarea de activități de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare”, a scris primarul Timișoarei, pe rețeaua de socializare.

În avizul obținut de STPT, semnat de directorul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, se arată că “în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 42/1997, privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare (…), se autorizează Societatea de Transport Public Timișoara, să desfășoare activitățile de transport public de pasageri pe căi navigabile interioare. Prezenta autorizație atestă capacitatea operatorului economic de a efectua activitatea de transport public de pasageri pe căile navigabile interioare, cu obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniu”.

Timișorenii se vor putea plimba gratuit, între 3 și 5 august, de ziua orașului, cu trei din cele șapte vaporașe.