Noul serial „Familia Addams” se filmează în România. Cineastul american Tim Burton s-a aflat recent la Castelul Bran şi la Castelul Peleş, în prospecţie. El caută cele mai interesante locuri în care să filmeze, pe lângă studiourile de la Buftea, unde se șrtie deja că va ajunge.
Este cunoscut deja faptul că Tim Burton, îl dorește ca star pe bunul său prieten, Johnny Depp. Ar vrea foarte mult ca acesta să îl joace pe Gomez Addams. În urma acuzațiilor privind fapte de agresiune asupra fostei soții, Depp a pierdut roluri importante în ultimul an.
Serialul „The Addams Family” (Familia Addams) va fi o producţie MGM Television şi Netflix. Acesta va fi filmat în mai multe zone din România. Se pare că serialul va fi plasat în ziua de azi și va fi filmat din perspectiva lui Wednesday Addams, după cum a relatat Nerd Alert în luna noiembrie a anului trecut.
Noul serial „Familia Addams” se filmează în România
Noul proiect a devenit public în octombrie 2020. Tim Burton, nominalizat la Oscar pentru „Corpse Bride” şi „Frankenweenie”, pregăteşte un serial live-action „Familia Addams/ Addams Family”, pe un scenariu de Alfred Gough şi Miles Millar. Cei doi sunt creatorii „Into the Badlands”. De asemenea ei vor fi coordonatori şi producători executivi, iar Tim Burton va regiza şi va fi producător executiv.
Acesta va fi unul dintre puţinele seriale din cariera lui Burton. Cunoscut pentru filme ca „Edward Scissorhands”, „Batman”, „Batman Returns”, „Ed Wood” şi „Mars Attacks”, el a mai regizat anumite episoade din „Alfred Hitchcock Presents”. De asemenea, a fost producător executiv al serialului animat „Beetlejuice”.
Nu este prima dată când Tim Burton ajunge în România. Amintim că în 2016, el a venit aici pentru a-i face o surpriză prietenului său, actorul Johnny Depp. Ei au vizitat atunci Castelul Bran și Peleșul