ŢIGARA ELECTRONICĂ POATE FI FATALĂ la un moment dat. Le ţii în gură şi pot avea URMĂRI ÎNGROZITOARE

Danny Califf, fostul fundaş care a jucat pentru echipa de fotbal a Statelor Unite la Jocurile Olimpice din 2000, are o experienţă traumatizantă legată de ţigara electronică.

În februarie 2015, acesta fuma o ţigară electronică, care la un moment dat i-a explodat în faţă. Califf a suferit răni oribile: o gaură în obrazul stâng, fractură a maxilarului şi arsuri de gradul doi pe obraz, ureche şi gât. Fostul jucător a rămas comoţionat. Se pare că explozia a fost produsă de o defecţiune a bateriei ţigării produse de firma UVAPER Inc. din Washington.

 Şi un tânăr de 23 de ani, Vince Garza, a trecut prin momente cumplite din cauza exploziei ţigării electronice: „Când am apăsat pe buton, a explodat. M-am trezit cu gura plină de sânge, iar degetul era negru. Avea o gaură în el”, a povestit Garza, care a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale, în urma cărora degetul său arătător a trebuit amputat. 

Conform descopera.ro, avocatul Gregory Bentley a declarat că „ţigările electronice şi componentele lor, bateriile de litiu-ion şi încărcătoarele, nu sunt sigure, iar comercianţii nu depistează prompt defectele”.