Logodnele între minori şi căsătoriile aranjate din comunităţile de romi se ciocnesc tot mai des de visele tinerei generaţii. La vremuri noi, tentaţii pe măsură, iar obiceiurile strămoşeşti devin o haină prea strâmtă de purtat. „Evenimentul zilei“ vă prezintă povestea unui tânăr care, căsătorit forţat cu fata care nu-i plăcea, e decis să se răzbune pe tradiţie: îşi va lăsa băiatul să-şi aleagă singur mireasa.

Logodnele între minori, care şochează Europa, şi căsătoriile aranjate din comunităţile de romi se ciocnesc tot mai des de visurile şi mentalităţile tinerei generaţii. La vremuri noi, tentaţiile sunt pe măsură. Tradiţia, în schimb, devine o haină prea strâmtă de purtat.

După cazul ţiganului care vesteşte căderea turnuleţelor de pe palate, „că nu mai sunt la modă“, „Evenimentul zilei“ prezintă astăzi a doua „premoniţie“ din Sinteşti, satul de lângă Bucureşti, unde oamenii s-au căsăpit în stradă după ruperea unei logodne între minori: dispariţia mariajelor aranjate şi înmulţirea ţiganilor care vor da admitere la facultate. „Aşa au vrut părinţii“ Pe „oracolul“ din Sinteşti îl cheamă Mihai. Se vede singur produsul noilor vremuri şi ştie bine cum şi ce treninguri să-şi asorteze la „pantofii sport“. Are 21 de ani, un băieţel făcut la 17 şi o soţie pe care nu o iubeşte „din suflet, ci din răspundere pentru familie“. Familie care, conform tradiţiei ţigăneşti, a făcut, prin 2003, ceea ce trebuia: i-a găsit o fată din localitate şi i-a poruncit s-o ia de nevastă.

De atunci, pentru Mihai timpul se împarte în două şi la doi: în propriul trecut şi în viitorul puradelului de 4 ani. Două momente care, în viziunea sa, e cazul să nu se asemene vreodată. „Eu m-am însurat cu cine nu voiam, c-aşa au vrut părinţii, dar fiu-meu o să aleagă el, să mor dacă nu va fi aşa“. „Am fugit de-acasă“ Astfel începe mărturia tânărului. Experienţa sa de holtei numai bun de însurat se pliază perfect profilului-clişeu de „rebel fără cauză“. Totul a început când avea 15-16 ani. „Ai mei m-au luat că-mi trebuie găsită o femeie. Vreo trei luni m-au ţinut tot aşa, deşi le-am zis că nu mă interesează. Dar nici ei nu aveau urechi pentru aşa ceva“, povesteşte ţiganul Mihai. Un tip cu şapte clase şi multă „şcoală a vieţii“, pentru care termenul „rom“ fie nu s-a inventat, fie nu contează că există.

Tradiţia însă era mai presus, iar renumele tatălui în comunitate nu putea fi pătat. Aşa că i-a fost rapid găsită o consoartă minoră, „bătrânii“ celor doi copii au bătut palma şi tranzacţia era ca şi perfectată.

Mihai a intrat însă în lupta de „gherilă“. A acţionat din instinct, iar puterile l-au ţinut exact patru zile. „Atât am stat fugit de-acasă numai să nu-mi cunosc aleasa“, îşi aminteşte tânărul. Evită detaliile, dar prezintă finalul cu resemnare: „Până la urmă s-a făcut cum au zis ai mei. Eu am venit acasă, am luat fata şi ne-am căsătorit, ca să nu ne mai complicăm“. „Era de tot a mea“ Din acest punct, relaţia dintre cei doi tineri s-a dezvoltat cu doza de „naturaleţe“ pricinuită de lipsa de experienţă într-ale vieţii de cuplu. Mihai recapitulează într-un limbaj pseudo-criptic: „În primele şase luni, abia schimbam două vorbe. Ea era de tot a mea, mie nu-mi plăcea, dar stăteam în acelaşi loc. Nu mă atrăgea nicicum, da’, până la urmă, am făcut noi doi ceva ce nu ştiam noi foarte bine la vremea aia... şi a rămas nevastă-mea însărcinată“.

Venirea copilului a fost şi semnalul final că drumul e fără întoarcere: „Acum am băieţelul şi am devenit familie toţi trei, asta e. Mă comport ca un cap de familie responsabil“, spune Mihai.

Ceea ce a urmat şi, bineînţeles, deznodământul merită incluse într- o categorie ce ar trebui, mai întâi de toate, inventată - happy-end traumatizant. Pe junior îl iubeşte, la ea ţine din datorie. „Îmi pasă să-i zic ce fac, ca să ştie de mine, dar tot lipseşte acolo ceva“, conchide rebelul calmat de la Sinteşti. ORACOLUL DIN SINTEŞTI „Tradiţiile noastre se vor schimba, dar cu răbdare“ Nu e niciun secret că la Sinteşti afacerea secolului stă în colectarea feroaselor şi neferoaselor. Plumbul, cuprul, fierul ridică palate şi ticsesc curţi şi garaje cu bolizi „de Germania“. Ultima serie, dacă e BMW, sau ultima clasă, dac-o fi Mercedes.

Noi sau la mâna a doua, cert e că prea puţine maşini sunt achiziţionate din România. Eroul nostru, Mihai, explică obiceiul locului: „Nu-mi permit să-mi iau Mercedesul de aici. Mă duc în Germania şi-l ridic, că mă costă mai puţin şi la preţ, şi la taxe. Aşa facem toţi care avem capul pe umeri“. „Totul pe borderou“ Cum se fac însă bani mulţi din adunatul metalelor nu e subiectul preferat de abordat cu străinii.

Mihai, spre exemplu, munceşte la un centru de colectare şi face diverse transporturi. „Fac totul cu borderou, legal şi curat. Nu contează care-i afacerea, dacă ai hârtie arăţi că eşti corect când vine controlul“.

Mihai are un „Papuc“ de serviciu, pentru cărăuşie, şi un Mercedes, „de ieşit în oraş“. După propriile spuse, încalcă totuşi nişte reguli de aur pentru unii: „Nu mă dau mare cu maşina, nu bag manele la maxim, nu port tricouri negre, mulate, ca să mi se vadă fibra“. Şi asta pentru că tipul e altfel şi dă asigurări că ţiganii ca el nu mai sunt astăzi doar excepţii. Manele bătute de house şi hip-hop Pe plan muzical, gusturile lui Mihai din Sinteşti sunt clare: house-ul şi hip-hopul bat orice. Iar pentru atmosferă merge şi un „Modern Talking“, la sentiment.

În plan vestimentar, chiar dacă nu are şcoală, e specialist în comunicare când face cumpărături la mall. „Eu deja ştiu mai bine ca părinţii limba română, că-s altă generaţie. Ştiu să mă înţolesc ca un român şi chiar mai bine. De exemplu, nu cer niciodată o pereche de adidaşi Nike, ci de pantofi sport Nike. Că «adidaşi» vine de la o firmă concurentă de-a lui Nike. Dacă-nţelegi ce zic aici, înţelegi de fapt ce vreau să spun în general“.

Iar, în general, Mihai vrea să zică multe despre cum vede lumea din care provine.

„Că tradiţiile noastre se vor schimba, dar cu răbdare şi în câteva generaţii. Deja cei de vârsta mea sunt mai deschişi şi cu românii, şi cu tot. Eu văd, de exemplu, că şcoala multă nu dăunează vieţii“.

În plan academic, Mihai are gânduri mari şi o certitudine cu privire la viitorul puradelului său. Vrea să-l vadă însurat „din suflet, nu din răspundere“.

Cu fata pe care o iubeşte, nu cu piranda care i s-a pregătit. Dar nu la 10, nici la 12 sau 14 ani, ci mult, mult mai târziu: „Să-şi facă familie pe la 22-23 de ani, nu mai devreme“.

Motivul însă nu e unul oarecare. Înainte de însurătoare, Mihai vrea să-şi vadă copilul ieşit teafăr şi instruit din şcoală, ca să-l facă doctor, avocat, ceva cu facultate. Şi nu pentru că i s-a năzărit aşa odată, la o bere cu amicii. Ci pentru că „vremurile cer să ne mişcăm şi noi cu ceilalţi. O să vedeţi voi că şi ţiganii pot să facă la fel de multe ca românii“.

Cititi si Adio, turnuleţe!