Lumea nu-l știe, că nu l-a văzut la televizor și nici presa n-a prea scris multe, dar îl cunoaște cine trebuie. Este o veritabilă enciclopedie relațională și este posesorul unei arhive de amintiri cu o bază de date mai interesantă ca un întreg serviciu secret.

Ar fi putut să rămână un banal asistent medical, dar viața a avut alte planuri cu el. Doi foști președinți ai României îl tutuiesc și, dacă stai câteva ceasuri cu el, îi sună telefonul ca la 112. Îl caută ziariști, politicieni, oameni de cultură, preoți, sportivi celebri, vedete de televiziune, cârciumari, până începi să te miri că nu vorbește cu însuși Papa de la Roma. Dar și cu acesta are o legătură specială, că el a fost cel care a făcut ce a știut și ți l-a adus în casă. Și nu o dată, ci de două ori. Și nu doar pe Papa Francisc, ci și pe Papa Ioan Paul al II-lea. Are un ochi ca o cameră foto și o memorie cât un computer dintr-o generație viitoare. Îl cheamă Dumitru dar apropiații îi spun Ticu. Ticu Alexe. Omul din umbra celor mai tari transmisiuni în direct din toată istoria televiziunilor românești.

Ticu are 68 de ani, e buzoian din născare și, când era mic, visa să se facă aviator, numai că, la 20 de ani, în 1973, a ajuns asistent medical. După un an de școală sanitară la Buzău și-a luat traista și s-a mutat la București, după iubita lui de pe atunci care era studentă la psihologie. „S-a priceput la bărbați, că și acum suntem împreună și am făcut și un băiat”, se amuză Ticu Alexe. După ce a terminat școala s-a angajat unde nimeni nu se prea înghesuia să se ducă, la Spitalul 9, cum i se spunea pe atunci, actualmente Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia. „Am stat printre «nebuni» până în 1992. 19 ani în cea mai grea secție a spitalului, cea cu «acuți»: schizofreni, alcoolici, maniaco-depresivi, psihopați și nevrotici. Acolo mi-am desăvârșit «studiile» în «școala vieții». A fost «universitatea» mea!”, își frământă palmele fostul asistent medical.

În paralel, după ce a dat examen de patru ori până să intre, a studiat la IATC, secția „Imagine, film și TV”, la „fără frecvență”. „Doctorii s-au prins repede, că făceam poze și filmam tot timpul. După doar un an m-au făcut «soră șefă» peste o secție cu o sută de bolnavi psihic. Acolo, mi-am făcut multe relații... I-am cunoscut îndeaproape pe: Baiazid, Hamlet, Napoleon, Stalin, Robespierre, Maria Tereza, Șeherezada și alte multe personalități”, râde Ticu Alexe. În buletin îl cheamă Dumitru, dar lumea îl știe de Ticu, cum îl alinta maică-sa când era mititel, iar Radu Beligan îi spunea Ticulicu.

Fotograf și cameraman „ilegalist”

După aproape două decenii în care a trăit printre nebuni, la propriu, a schimbat „scena și colaboratorii”: „Am părăsit lumea nebunilor pentru o lume nebună, nebună, nebună... Cea a producției pentru televiziune și cinematografie. Până în 1992 nu avusesem niciun job în domeniu. Aș fi vrut eu să mă bag în TVR, da’ nu m-au primit, că nu eram membru de partid... Da’ cu toate astea eram cunoscut în breaslă ca «ilegalist» pentru că lucram la «negru» ca fotograf și cameraman, ucenic al marelui fotograf Aurel Mihailopol. Aveam o oarecare notorietate pentru că am fost printre primii care știau să facă «laborator foto» pentru poze și filme color. Am ajuns, așa, să le fac fotografii personale unor ștabi din CC al PCR, cum ar fi Ștefan Voitec sau Pătrașcu – șeful cancelariei lui nea Nicu”, scormonește printre amintiri Ticu Alexe.

Norocul lui a fost că, pe timpul studenției, îl luase în gazdă, și-l trata ca pe un fiu adoptiv, profesorul său Mircea Gherghinescu: „Prin el am cunoscut oameni grei de televiziune ca Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneț, George Grigorescu, Mihai Tatulici, Valeriu Lazarov, Titus Muntean și Dumitru Moroșanu”. Astfel, când s-a decis să facă, în sfârșit, pasul către pasiunea pentru care făcuse o facultate, avea și relații în domeniu. „M-a împins de la spate Sandu Consulea, actualul patron de la «Zahanaua Zexe», că pierdeam timpul încercînd să fac bani cu mașini aduse din Germania și comerț cu turcisme de la Istanbul. El mi-a spus să fac ce-mi place și n-aș fi astăzi ce sunt dacă nu-l ascultam!”.

A asigurat 75% din transmisiunea „live” a vizitei Papei Francisc

Cu echipamentele și oamenii lui Ticu au fost filmate emisiuni celebre precum „Chestiunea zilei” –cu Florin Călinescu, „Audiență națională” – a lui Mihai Tatulici, „Duminica în familie” – cu Mihaela Rădulescu și Festivalurile Callatis și Mamaia precum și Festivalul Harclea Darclée, pentru TVR. Tot el a asigurat transmisia meciurilor Steaua-Galata-saray, în 2008 și România-Argentina din 2014, cu 22 de camere HD, în condițiile în care, în mod normal, un meci este transmis cu 12-14 camere. „Acum am patru care HD cu 8-12-14 și 22 de camere. Cel mai performant, în care pot lucra, concomitent, 18 persoane, fără șofer, valorează patru milioane de euro!”, își inventariază Ticu Alexe arsenalul video. A uitat să spună că are pe inventar și patru antene DSNG de satelit, HD-Full redundante și multe alte echipamente auxiliare. În România doar cei de la Mediapro mai au echipamente ca ale lui. Pentru Ticu lucrează permanent 32 de persoane dar, la evenimente, ajunge să lucreze și să plătească până la 150 de colaboratori. „Numai la vizita Papei Francisc am avut 80 de specialiști care au operat trei care cu 21, 16 și zece camere, în șase locații diferite: Palatul Patriarhal– în colaborare cu Trinitas, Catedrala Mântuirii Neamului, Catedrala Sf. Iosif, Catedrala Catolică din Iași, Câmpia Libertății de la Blaj și Biserica Barbu Lăutaru tot din Blaj. Din tot ce s-a dat la televizor «live» eu am transmis tot, cu excepția sosirii de la Otopeni, primirea oficială de la Cotroceni, piața de la Iași, Șumuleu Ciuc și traseele dintre ele. Cred că mai bine de două treimi, dacă nu chiar trei sferturi, din ce s-a transmis în direct, ca număr de ore, au fost asigurate de Studio Video Art!”, se mândrește Ticu, ca un general care a căștigat încă o bătălie.

Omul președintelui Constantinescu

Tot Ticu Alexe și echipa sa au fost cei care au asigurat transmisia de la Cotroceni a primei vizite papale, cea a Sanctității Sale Ioan Paul al II-lea. Pe vremea aceea era directorul de imagine al lui Emil Constantinescu, fostul președinte al României. „Am transmis din primul car de televiziune privat care exista în România acelor ani”. Ca să completăm portofoliul uriaș al firmei care a plecat la drum cu o singură cameră profesională trebuie amintite și campaniile și reclamele publicitare făcute de Ticu Alexe pentru companii multinaționale celebre ca: Rank Xerox, Coca Cola și Chevron sau branduri renumite precum Bergenbier, Nuts, Farmec sau Universitatea Dimitrie Cantemir, plus reclame pentru mai multe medicamente. „Eu am fost directorul de imagine al președintelui Emil Constantinescu, mai exact în perioada 1996-2000, fără să fiu angajat sau remunerat. Niciodată nu i-am cerut nimic președintelui Constantinescu și am considerat că trebuie să mă port într-un fel anume pentru a nu se spune: «Uite ce face omul președintelui!». Dumnealui mi-a spus, după ce și-a încheiat mandatul, că sunt unul dintre adevărații săi prieteni”, se emoționează super-specialistul în televiziune.

Episodul „Pixelul albastru” a fost filmat de Ticu Alexe

Dar Ticu Alexe n-a fost apropiat doar de Emil Constantinescu ci și de fostul președinte Traian Băsescu. De altfel, el este cel care, în 2004, a ținut în mână camera care a filmat celebrul episod „Pixelul albastru”, la un miting de la Ploiești în care protagoniști au fost ex-președintele Băsescu și un copil lovit de acesta, și care a făcut furori mai târziu, în 2009. Acele secvențe au rămas în memoria colectivă. Filmulețul a fost analizat pe toate părțile de experți.

Au fost voci care au afirmat că unele secvențe ar fi fot trucate. Așa a fost? Ticu zice că nu: „Filmarea este reală, dar nici nu l-a lovit atât de tare pe cât s-a exagerat, dovadă fiind că acel copil râdea la sfârșit. Dar gestul rămâne gest! Eu am văzut secvența după cinci ani, la televizor. Caseta mi-a fost cerută în 2004 de staff-ul președintelui și i-am dat-o Lavinei Șandru. Nu mi-am dat cu părerea despre acest episod pentru că n-am vrut să influențez în vreun fel... Pe moment, atunci, n-am sesizat ce s-a întâmplat și, după cinci ani, în 2009, era inutil să-mi mai dau cu părerea, cu atât mai mult cu cît lucram la campania lui Crin Antonescu și se putea interpreta greșit, ca o făcătură”.

Ticu și presa lui Pulitzer

Deși azi este ditamai șeful, Ticu Alexe nu se abține să nu mai facă, câteodată, și „munca de jos”. „Îmi mai place să mă duc în locul în care sunt poziționate camerele pentru o transmisie «live», să controlez obiectivele, să văd ce «focală» au și, apoi, să stau lângă regizor, în car, pentru micile corecții care trebuie sesizate cameramanilor și șefului de car”, povestește Ticu bătând darabana cu degetele pe birou. Râde iar când vede că notez asta: „Așa fac și când sunt în car...”. Și bate cu palma în masă, ca un șef ce este. Ticu a avut contracte cu mai toate televiziunile. Astăzi pentru cine mai lucrează? Își alege, cu grijă, cuvintele: „Din nefericire, presa de azi nu mai este presa momentului când eu m-am lansat în această meserie. Presa n-ar trebui să fie nici a Puterii, nici a Opoziției. Ea ar trebui să fie presa lui Pulitzer, părintele jurnalismului modern, care le spunea discipolilor săi, acum aproape o sută de ani, că o presă subordonată face rău atăt celui care o subordonează cât și ei înșiși, dar și poporului în slujba căruia trebuie să lucreze. De aceea ea trebuie să fie absolut independentă, ca un cuțit de balanță, ascuțit și atent la orice dezechilibru”.

Einstein și Charlie Chaplin

Fostul asistent medical, convertit în om de televiziune, oftează și spune că a obosit și ar cam vrea să se retragă: „Da’ nu prea pot că mă ține Bogdan, fiu-meu, la firmă, ca-n vitrină, ca și cînd aș aștepta pensia. Pensie pe care puteam s-o iau de acum trei ani, da’ am uitat de ea... Bogdan, băiatul meu, va duce mai departe compania Studio Video Art. Are deja o experiență de 15 ani și, de când a venit, firma a crescut logaritmic!”. Ticu Alexe știe multe și povestește, „off the record” niște chestii care te lasă mască: „Dar locul lor nu este într-un articol de ziar, ci într-o carte. Dacă vrei, o scriem împreună...”. Începe iar să râdă și face cu ochiul șmecherește, cu spirit ludic: „Uite ceva ce poți scrie. Arhiva cu tot ce am filmat între 1996 și 2000, cât am fost la Palatul Cotroceni, e la mine acasă. Am vrut să o predau la sfârșit și le-am cerut banii pe casetele BETA, că le plătisem din banii mei pentru că nu eram angajatul Președinției. Noua administrație mi-a spus că nu este interesată de acea arhivă”. Pe peretele din dreapta biroului său este înrămat un poster cu Albert Einstein pe care e scris în engleză un citat din acesta: „Imaginația este mai importantă decât cunoașterea”. Lângă fotografia savantului atârnă alta, de aceeași dimensiune, cu Charlie Chaplin.