Tichetele de vacanţă sunt o prioritate a ministerului Turismului. S-a stabilit data la care acestea vor fi acordate salariaţilor

Tichete de vacanță. Sursa foto: Arhiva EvZ

La conferinţa de presă ce a avut loc, joi, la Constanţa, ministrul Turismului, Bogdan Trif a afirmat că sumele necesare pentru tichetele de vacanţă au fost aprobate.

"Au fost deja prevăzute sumele în bugetele tuturor ministerelor, cu siguranţă şi anul acesta vor fi distribuite tichetele de vacanţă. Este important să le acordăm în continuare pentru că au fost un motor de dezvoltare a industriei turismului. Anul trecut, aici pe litoral, gradul de umplere a fost de aproape 100% şi acest fapt s-a datorat în special acestor tichete de vacanţă. Bugetul a fost aprobat aşa că, cu siguranţă, oamenii or să le primească cât mai curând. Sunt şi în variantă electronică, deci se pot accesa şi cu card, depinde doar de operator cum doreşte să achiziţioneze", a spus Trif, potrivit agerpres.ro

De asemenea, Bogdan Trif a mai spus că datorită acordării acestor tichete de vacanţă, sectorul turismului a cunoscut în anul 2018 un reviriment vizibil

"Să nu uităm că am acordat şi alte facilităţi fiscale industriei - vorbim de TVA de 5%. Nu ne oprim aici, vrem să facem o promovare agresivă anul acesta şi să intrăm şi pe pieţele externe. Avem un videoclip nou care este deja un succes. Avem peste 6, 5 milioane impact doar pe postarea noastră de pe Facebook. Deci o să ieşim şi cu acest videoclip extern, dar şi prin alte metode, astfel încât să putem să promovăm la maxim turismul din România", a declarat ministrul de resort.