Orașul cu 14 milioane de locuitori, situat într-o zonă metropolitană cu 38 de milioane, a avut în medie doar 18 cazuri noi de Covid-19 pe zi, iar guvernul a fost în măsură să le urmărească pe cele mai multe până la cazuri de infectări deja cunoscute. Ce frumos ar fi să fii azi în Auckland.

Noua Zeelandă și-a sistat măsurile de distanțare socială și a ridicat limitele privind adunările publice, declarând virusul deja eradicat, deocamdată; Australia o urmează la mică distanță.

Ce frumos ar fi să fii azi în Paris sau Berlin. Franța și Germania, bucurându-se de niveluri reduse ale pandemiei, și-au deschis luni frontierele pentru călătorii din UE. Atracțiile turistice germane sunt acum deschise din nou, iar Parisul și-a redeschis restaurantele.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că a venit momentul să „redescoperim gustul libertății”. Însă vizitatorii din SUA au accesul interzis.

Ce frumos ar fi să fii azi în Atena.

Grecia a anunțat luni că va primi vizitatori din țări precum China, Japonia, Israel, Australia, România, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord, întrucât aceste state țin virusul sub control. SUA, năpădite de virus, n-au reușit să intre în acest grup.

Lumea se redeschide, în multe locuri în condiții de siguranță, deoarece niște guverne responsabile au luat decizii corecte în privința pandemiei. Acolo viața revine încet la normal.

Dar mai sunt și SUA. Tocmai ne-am recucerit primul loc în lume la cazuri noi raportate, depășind Brazilia, cu aproape 24.000 pe zi. SUA! SUA! Am avut un record mondial de 2,1 milioane de infectați și 116.000 de morți. O mare parte a lumii nu dorește ca hoardele de infectați ale Americii să călătorească acolo.

Și cine i-ar putea învinovăți? Alte guverne au luat pandemia în serios și au răspuns în mod competent. Al nostru nu, și nu o face nici acum. Redeschiderea forțată [sau „dezordonată/hazardată” – n.trad.] de aici, cu condiții de siguranță ignorate și urmărirea inadecvată a contactelor, a permis virusului să se răspândească în mare parte a țării, mai cu seamă în statele cu cele mai nesăbuite redeschideri.

Iar acele puține restricții care mai există sunt subminate de președintele Trump, care programează mitinguri de masă, începând cu un eveniment într-un spațiu închis săptămâna aceasta în Tulsa, în ciuda pledoariei autorităților sanitare locale. Trump nu-i va „oferi presei plăcerea” de a purta o mască (unul dintre cele mai importante elemente ale unei redeschideri în condiții de siguranță), fapt care va asigura că nici mulți dintre susținătorii săi nu vor purta.

Efectele redeschiderii neglijente devin acum clare. Firma Nephron, care se ocupă cu cercetări privind investițiile medicale, a constatat într-un raport publicat duminică că sfertul de state care au redeschis primele a avut o creștere a numărului de cazuri cu 26%, în vreme ce sfertul următor a înregistrat o creștere cu 7%. Al treilea și al patrulea sfert au înregistrat scăderi, cu 31, respectiv 9%.

„Este cât se poate de evident că statele care au ridicat primele restricțiile de izolare la domiciliu au avut luna aceasta tendințe mai rele de creștere a cazurilor”, a conchis Nephron. Dintre primele 14 state care au redeschis, din care multe au ignorat recomandările de sănătate publică, nouă au înregistrat creșteri: Alabama, Florida, Georgia, Carolina de Sud, Texas, Missouri, Montana, Idaho și Alaska. În al doilea grup, situația e cu precădere alarmantă în Arizona, California și Carolina de Nord.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE