The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Cinepolitica Extra Time are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, și cuprinde șase filme premiate despre Germania divizată și dezbateri cu istorici, sociologi și politologi.
Timp de 28 de ani, cât Zidul Berlinului a separat orașul, zeci de tuneluri au fost săpate pe sub el, în speranța evadării în Vest. Unul dintre cele mai faimoase este subiectul filmului The Tunnel, de Roland Suso Richter. Este inspirat de povestea adevărată a campionului la înot Hasso Herschel (în film - Harry Melchior, jucat de Heino Ferch), care a reușit să fugă din Germania de Est deghizat și cu un pașaport fals, după câțiva ani de închisoare. Ajuns în partea de Vest, încearcă să-și aducă acolo sora (Alexandra Maria Lara), cu tot cu familia ei. În timp ce sapă tunelul sub o fabrică, alături de un prieten, STASI începe să le urmărească apropiații. „Până la finalul care te ține cu sufletul la gură, Tunelul are tensiunea celor mai bune filme cu evadări din închisoare”, apreciază „The New York Times”. Actrița Alexandra Maria Lara a emigrat în Germania de Vest împreună cu părinții, în anii 80. A devenit cunoscută cu rolurile din filme precum Downfall (2004), Control (2007), Youth Without Youth (2007) sau Rush (2013).
Un documentar multi-premiat, Off Ways / Elektrokohle (Von wegen), de Uli M. Schüppel, poate fi văzut marți, 18 noiembrie, de la 21.30. Pe 21 decembrie 1989, membrii formației cult a Germaniei de Vest, Einstürzende Neubauten, au trecut de Zidul Berlinului pentru primul lor concert în Est. Regizorul i-a însoțit în această călătorie stranie într-o lume atât de apropiată și, totuși, atât de diferită. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în 2009.
Spectatorii vor putea (re)vedea și unul dintre cele mai îndrăgite și premiate filme despre căderea Zidului, Good Bye, Lenin!, în regia lui Wolfgang Becker, despre un tânăr (Daniel Brühl) care face tot posibilul ca mama sa, trezită dintr-o comă prelungită, să nu afle că iubita ei Germanie de Est a dispărut. Filmul va rula miercuri, 19 noiembrie, de la 18.00.
Cinepolitica Extra Time va începe luni, 17 noiembrie, de la 18.00, cu o reconstituire unică, din arhive private, a împrejurărilor în care un Zid a tăiat Berlinul în două: Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall, și va continua, de la 21:30, cu poveștile șocante a cinci cetățeni est-germani arestați după ce au încercat să fugă din țară, din multi-premiatul Face the Wall / Gesicht zur Wand. Marți, de la 18.00, spectatorii vor putea viziona It Happened in August. Building the Berlin Wall - Anatomy of a Political Crisis (2001), care reia contextul împărțirii Europei în două și detaliază viața cotidiană în jurul Zidului.
Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internațional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.