Filmul care a rupt box office-ul nord-american. Are încasări uriașe
- Emma Cristescu
- 3 iunie 2024, 12:42
„The Garfield Movie” s-a clasat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend. Filmul „Furiosa” a rămas pe locul al treilea cu 10,7 milioane de dolari din 3.864 de săli de cinema. „The Garfield Movie” de la Sony a obţinut până în prezent încasări de 51,5 milioane de dolari în America de Nord şi 152 de milioane de dolari la nivel global.
„The Garfield Movie” a depășit „Furiosa”
„Furiosa”, al cincilea film din seria post-apocaliptică „Mad Max” a Warner Bros. şi regizorului George Miller, a generat 49,6 milioane de dolari pe plan intern şi 114 milioane de dolari pe plan mondial. Cu un preţ de 168 de milioane de dolari.
„IF” de la Paramount şi „Regatul planetei maimuţelor” de la Disney - au completat clasamentul box office-ului.
„IF” de la Paramount, pe locul 2
„IF”, un film pentru copii regizat de John Krasinski şi cu Ryan Reynolds în rolul principal, a urcat pe locul al doilea, cu 10,8 milioane de dolari din 3.783 de săli. După trei weekenduri de la lansare, „IF” a generat 80,4 milioane de dolari pe plan intern şi 138 de milioane de dolari pe plan mondial. Studioul a cheltuit 110 milioane de dolari pentru realizarea filmului.
Alte filme în top
Pe locul patru, „Kingdom of the Planet of the Apes” a strâns 8,8 milioane de dolari din 3.450 de săli de cinema, în al patrulea weekend. Până în prezent, cel de-al patrulea capitol din franciza reboot „Apes” a obţinut 140 de milioane de dolari în America de Nord şi 337 de dolari la nivel global. În prezent, este al patrulea film cu cele mai mari încasări din acest an, dar vânzările de bilete n-au ajuns la nivelul predecesorilor săi din serie: „Rise of the Planet of the Apes” din 2011 (481 milioane de dolari), „War for the Planet of the Apes” din 2017 (490 milioane de dolari) şi „Dawn of the Planet of the Apes” din 2014 (710 milioane de dolari).
Comedia de acţiune „The Fall Guy”, de la Universal, cu Ryan Gosling şi Emily Blunt în rolurile principale, a completat topul cinci, cu 4,2 milioane de dolari din 2.826 de săli de cinema, în al cincilea weekend de la lansare. Filmul a generat până în prezent 80,2 milioane de dolari pe plan intern şi 157 de milioane de dolari pe plan mondial. Cu toate acestea, producţia „The Fall Guy” a costat 140 de milioane de dolari (iar proprietarii de cinematografe pot păstra aproximativ 50% din vânzările de bilete), potrivit Variety.