România s-ar fi putut clasa pe locul 13 în clasamentul mondial al rezervelor de aur, deci cu aproape 20 de locuri mai sus decât poziţia ocupată acum, dacă nu am fi trimis ruşilor tezaurul în 1916 şi am fi păstrat neatinsă rezerva de aur din 1944, potrivit lui Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului băncii centrale.

Tezaurul trimis de România la Moscova în două faze, în 1916 şi 1917 includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur, nerecuperate până acum, şi care sunt evaluate în prezent la 13 miliarde de lei sau 3,2 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de Păunescu în cadrul simpozionului "Banca Naţională a României în timpul Primului Război Mondial". Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri.

Potrivit consilierului BNR, dacă celor 91 de tone de aur trimise la Moscova li s-ar adăuga stocul de aur al BNR din 1944, de 244 tone de aur (fond folosit ulterior pentru a plăti datoriile către anumite ţări) şi cele 106 tone incluse în rezerva de aur a BNR astăzi, atunci s-ar ajunge la o cantitate totală de circa 440 de tone tone, care ar poziţiona România pe locul 13 în lume din punct de vedere al rezervei de aur, imediat sub Banca Centrală Europeană, aflată pe locul 12.

În prezent, rezerva de aur a României ocupă poziţia 31 în acest clasament. Două recuperări parţiale de tezaur

De-a lungul timpului, autorităţile locale au făcut încercări repetate de recuperare a tezaurului, răspunsul primit de la ruşi fiind de fiecare dată evaziv. În 1921, autorităţile ruse au spus că "Rusia este dispusă să renunţe la tezaur dacă România renunţă la Basarabia".

Pe de altă parte, autorităţiele ruse puneau problema ca o parte din tezaur să rămână în Rusia, ca o compensare pentru bunurile lăsate de ruşi pe teritoriul României în Primul Război Mondial, evaluate de aceştia la circa 1 miliard de lei. În 1916, valoarea tezaurului românesc trimis la Moscova se ridica la 9 miliarde de lei.

În 1922, România a prezentat problema tezaurului în cadrul Conferinţei Economice de la Genova, unde s-a decis că "guvernul sovietic rus va restitui guvernului român valorile depozitate la Moscova de guvern român".

În cele din urmă, în 1935 Rusia a restituit României o parte din tezaur, în special documente, dar nu fondul de aur. Au fost înapoiate României 1443 casete de valori şi 9 pachete cu 403 de manuscrise vechi, acte mânăstireşti şi plăcuţe funerare.

În 1916, când tezaurul a fost dat spre păstrare ruşilor, membrii familiei regale şi cei ai familiilor autorităţilor au trimis și lucruri fără valoare de patromoniu. Aşa încât, potrivit lui Cristian Păunescu, multe dintre pachetele restituite în 1935 conţineau bancnote româneşti din 1916 şi chiar articole vestimentare.

În 1956, Rusia a restituit o a doua parte din tezaur, incluzând numeroase opere de artă şi alte obiecte de patrimoniu.

Cum a ajuns tezaurul la ruşi Dupa cea de-a doua restituire România a alcătuit o expoziţie în care prezenta cele mai importante opere recuperate, printre organizatorii acesteia aflându-se şi istoricul Dinu C. Giurescu. Istoricul spune ca a fost "impresionat de starea bună a lucrărilor, de calitatea obiectelor din argint, care fuseseră restaurate. Printre obiectele de patrimoniu se afla Epitaful de la Cozia din 1396", spune istoricul. Rezerva de aur a rămas însă la Moscova, deşi după 1956 statul român a continuat încercările de recuperare.

Problemele pe care România le are în recuperarea acestor valori ridică întrebarea cât de oportună a fost trimiterea tezaurului la Moscova. Dinu Giurescu spune că, în 1916 - 1917 această soluţie a autorităţilor a fost perfect justificată: "în 1916 (când a fost trasportată prima parte din tezaur n.r.), România se afla în plină psihoză a retragerii. Ce putea fi mai sigur pentru tezaur decât Rusia, imperiul Romanovilor? În 1917 (când a fost trasportată cea de-a doua parte n.r.) ne aşteptam la ofensiva germană şi nu ştiam dacă vom putea susţine şocul acesteia. De unde să ştie autorităţile că în trei luni regimul politic din Rusia se va schimba şi vor veni bolşevicii".