Teza la istorie s-a lăsat cu demisii

Demisii şi restructurări la Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare, în urma greşelii de ieri de la teza de istorie.

Directorul Centrului, Cristian Mirescu, a demisionat, în urma incidentului de la teza unică la Istorie când, în subiectul II, în loc de "Armata II" a fost scris "Armata I", demisia fiind acceptată de ministrul Ecaterina Andronescu.

De asemenea, Andronescu a anunţat azi că Centrul va fi supus unui control, iar săptămâna viitoare va fi numită o nouă conducere, până la încheierea anului şcolar, urmând ca, ulterior, centrul să fie restructurat.

Ecaterina Andronescu a precizat că Ministerul Educaţiei nu elaborează subiectele la teze şi că CNECIP are printre cele patru competenţe, şi pe cea privind coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale.

Ministrul a subliniat încă o dată că "elevii aflaţi în sălile de examene nu au avut de suferit pentru subiectele transmise au fost în varianta corectă".

Eroarea de la teza la Istorie a constat în faptul că în loc de "Armata II" a apărut "Armata I".

Subiectul pentru teza unică la Istorie a fost corectat de şase persoane, respectiv de trei inspectori care concep subiectele, de un inspector de specialitate care le supervizează, de un drector de evaluare şi de directorul Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare, Cristian Mirescu.

CITIŢI ŞI: Teza unică, greşită iarăşi de „armata” de inspectori