Testatorul de jocuri câştigă cel mult 1.500 de euro

Testatorul de jocuri câştigă cel mult 1.500 de euro

Un job din domeniul IT râvnit de mulţi tineri care nu au experienţă este cel de "game tester".

Chiar dacă la prima vedere acest post presupune să te joci la calculator şi la serviciu, nu numai acasă, lucrurile nu sunt atât de simple.

Practic, o persoană care ocupă un astfel de post este responsabilă cu asigurarea calităţii şi cu buna funcţionare a jocurilor care urmează a fi lansate pe piaţă. De asemenea, „game testerul“ trebuie să raporteze defectele întâlnite în jocuri, pe parcursul testelor.   „Pasiunea şi cunoştinţele despre jocurile la calculator şi platformele pe care acestea pot fi rulate sunt cele mai importante cerinţe pentru ocuparea unui astfel de post“, spune Constantin Ferseta, marketing manager la Neogen. Totodată, sunt necesare cunoştinţe foarte bune de limba engleză.

Pe lângă toate acestea, persoanele care îşi doresc un job de „game tester“ trebuie să aibă multă răbdare, spirit de observaţie, să fie meticuloase şi creative. Studiile superioare finalizate reprezintă un avantaj.

„Un «game tester» câştigă între 500 şi 1.000 de euro lunar, iar în cazuri excepţionale venitul acestuia poate trece de 1.500 de euro, în funcţie de gradul de seriozitate“, spune Constantin Ferseta. "Pasiunea şi cunoştinţele despre jocurile la calculator şi platformele pe care acestea pot fi rulate sunt cerinţele cele mai importante pentru ocuparea unui astfel de post." - Constantin Ferseta, marketing manager la Neogen

Ne puteți urmări și pe Google News