Probleme serioase la mașinile Tesla. Șoferii ar putea fi în pericol

Tesla. Sursa Foto: Dreamstime.com

Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara o pedală de acceleraţie care s-ar putea desprinde şi bloca în ornamentele interioare. Anunțul a fost făcut de Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA.

Blocarea pedalei de acceleraţie ar putea determina mașina să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, a mai declarat autoritatea de reglementare a siguranţei auto.

Tesla are probleme cu vehiculele Cybertruck

Tesla a început livrările camionului său electric Cybertruck la sfârşitul anului trecut, după o întârziere de doi ani din cauza problemelor de producţie şi a constrângerilor de aprovizionare cu baterii. Multă lume a așteptat camionul Cybertruck și nu s-a gândit că îl vor cumpăra deja cu probleme.

Sursa Wikipedia

Acţiunile companiei au scăzut vineri cu aproape 3% continuând seria de pierderi consemnată oe parcursul a cinci sesiuni, în care acţiunile au pierdut aproximativ 14%.

Tesla va repara pedapa de accelerație gratuit

Compania lui Elon Musk va înlocui sau repara gratuit ansamblul pedalei de acceleraţie, iar proprietarii vor fi anunţaţi prin scrisori trimise lor prin poştă, în iunie, a spus NHTSA. În primul trimestru al anului 2024, producătorul de vehicule electrice a avut trei rechemări care au afectat aproximativ 2,4 milioane de vehicule, potrivit unui raport al firmei de management al retragerii BizzyCar.

Sursa foto Arhiva EVZ

Un vehicul Cybertruck costă peste 60.990 de dolari. Pe lângă cel mai accesibil model cu tracțiune spate, care nu va fi accesibil până în 2025, există o variantă cu tracțiune integrală planificată pentru livrare în 2024. Acest model va avea un preț de 79.990 de dolari, conform informațiilor furnizate de companie.

Nu este pentru prima dată

Majoritatea problemelor legate de rechemarile Tesla sunt de obicei rezolvate prin actualizări de software over-the-air. În februarie, Tesla a rechemat aproximativ 2,2 milioane de vehicule în Statele Unite din cauza unei dimensiuni incorecte a fontului de pe luminile de avertizare, iar autorităţile de reglementare din SUA şi-au actualizat investigaţia privind vehiculele companiei pentru pierderea servodirecţiei la statutul de analiză tehnică, potrivit Reuters.