Ce este aceea agricultură durabilă, despre care tot vorbesc Slow Food şi Via Campesina, Ecoruralis, mişcările ecologiste, ţărăneşti?
Probabil, cei care se ocupă cu agricultura industrială azi în România, marea cucerire datorată şi revoluţiei industriale şi producţiei în masă, nu cunosc. Că aproape toţi s-au apucat de agricultură şi zootehnie industrială după 1990. Iar cei care predau pe ici, pe colo, ştiinţe agronomice, încă visează să îi bată pe ruşi şi americani la recoltele la hectar. Patrioţii declaraţi doresc ţării pe care o iubesc, un statut de ţară bananieră în domeniul agricol, furnizoare de materii prime. De fapt doresc doar profit, cu orice preţ. Corect, nu este rău, dar sunt patrioţi limitaţi ca viziune!
Agricultura durabilă şi ce ne dă ea nouă
Aşadar cum se vede chestia asta. Acest fel de agricultură, altfel decât cea industrial, înseamnă un mod de a produce de mâncare care să asigure un standard de viaţă decent pentru agricultori. O agricultură care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Să asigure bunăstarea şi fericirea animalelor, să ţină în viaţă comunităţile rurale. Să asigure un mod de dezvoltare rurală astfel încât să implice comunităţile şi să păstreze tradiţiile. Cât din ceea ce se întâmplă în România susţine, încurajează, felicită şi împuterniceşte pe fermierii românii, cei cu mici gospodării, să îşi continue, în folosul nostru, al tuturor, modul de viaţă.
Cele 15 feluri de cartofi şi 41 de feluri de roşii
Ce vrem? Doar două feluri de cartofi la piaţă, roşii sau negri sau cartofi noi? Doar atât, putem noi să scoatem din acest sol? Da, se pare că atâta mai reuşim să producem. Agricultura durabilă înseamnă să fie asigurată biodiversitatea, prin protecţia speciilor de plante, în bănci de specii vegetale şi cultivarea lor. Am fost în vizită la EURO GUSTO, la Tours, la Bienala europeană a gustului. Acolo am văzut 15 feluri de cartofi şi 41 de feluri de roşii (seminţe). Este şi problema noastră a consumatorilor să fim critici faţă de înşelătorii care ne propun legume şi fructe româneşti, dar nu este adevărat.
Să cerem ANPC să intervină când avem de-a face cu publicitate înşelătoare, la piaţă. Fructele şi legumele româneşti pot fi puse în valoare. Iar în turismul rural, nu mai este acceptabil să primeşti demâncare de la alimentara. Jenant. Vrem economie locală, ca la austrieci! Iar dacă vreţi seminţe, nişte nebuni din Franţa, o cooperativă de visători pe nume Kokopelli, păstrează cele câteva zeci de feluri de seminţe. O Arcă a lui Noe a vegetalelor. Fără să fi obligat în anul următor să cumperi tot de la ei. Se aude la biotehnologii?
De sezon, local şi cu cooperative
Soluţii există, să fim patrioţi şi banii să rămână în comunităţile rurale. Să găsim la restaurantele serioase, preparate din legume, fructe, carne de la rase de animale locale, de-ale noastre. porcul de Bazna, Mangaliţa, găina cu gât golaş de Transilvania, văcuţa Mocăniţa pentru lactate. Să fie roşii de sezon curate, de la ţăranii noştri. Cineva trebuie să rupă cercul vicios că nu se poate, că morala fermierului este la pămînt.
Dacă vrem să mâncăm de-ale noastre, trebuie mâncăm local, de sezon şi proaspăt. Să fim patrioţi cu cap. Iar în ce priveşte fermierii ei trebuie nu să îţi vândă proprietatea, ci să o comaseze, şi să facă cooperative de marketing, depozitare, distribuţie. Atât. În ce priveşte impozitarea, fiscalitatea: nu trebuie să ne ferim de ea, doar producătorii serioşi, curaţi şi cinstiţi, plătesc taxe şi au acces la finanţare. Fiscalizarea va limpezi apele. Să vă bucuraţi de 10 decembrie, Terra Madre Day, o zi în care vă dorim să vă gândiţi mai mult la produsele locale, la cele de-ale noastre! Şi să gătiţi acasă ca la Slow Food.