Teroristul de la Oslo vrea să vorbească. Breivik va acorda primul interviu unei televiziuni străine
- Luciana Pop
- 1 februarie 2012, 10:50
Norvegianul Anders Breivik, care a ucis 77 de oameni în dublul atac de la Oslo, din 22 iulie, dorește să dea primul său interviu unei televiziuni străine, înainte de începerea procesului său, în luna aprilie.
Avocatul lui Breivik, Geir Lippestad, susţine că l-a sfătuit pe clientul său să nu vorbească cu presa înaintea procesului său, considerând că ”nu este înţelept ca acesta să-şi exprime opiniile”, relatează news24.com.
”Dar Breivik a insistat că dorește să dea acest interviu unei televziuni străine”, a precizat avocatul.
O bună parte a presei norvegiene şi străine şi-a manifestat interesul de a-l intervieva pe Breivik, încarcerat provizoriu lângă oraşul Oslo, unde aşteaptă începerea procesului. Medicii l-au declarat schizofernic, însă acest raport medical a fost contestat de norvegian, dar și de autorități. Autoritățile norvegiene au declarat că, în afară de normele de securitate în vigoare, interviul nu prezintă niciun fel de problemă. De altfel, de la jumătatea lunii trecute, i s-a permis să primească vizite și are acces la media.
La 22 iulie 2011, Anders Breivik a detonat o bombă la sediul Guvernului norvegian, ucigînf 9 oameni, după care a deschis focul timp de o oră asupra a sute de tineri laburişti reuniţi în tabăra de vară de pe insula Utoya, în apropiere de Oslo, bilanțul de aici fiind de 69 de morți.