Vrei să știi dacă trăiești într- o țară liberă? Fă „Testul Pieței Centrale”! Acesta a fost enunțat pentru prima dată în 2004, în cartea The Case for Democracy, de către fostul disident sovietic Anatoli Șcearanski (Natan Sharansky), cu nouă ani la activ în temnițele KGB.

Iată-l: „Dacă o persoană care se plimbă prin piața centrală a orașului nu-și poate exprima gândurile fără a se teme de arestare sau agresiune fizică, atunci acea persoană trăiește într-o societate a fricii, nu într-o societate liberă.”

Extrapolează acum testul la această uriașă Agora care este Internetul! Concluzia este evidentă: ștreangul se strânge de la o zi la alta. Libertatea de expresie a devenit un basm. Sub ochii noștri se asamblează un uriaș mecanism de zdrobire a gândirii libere. Ca în orice societate totalitară, în care minciuna este prezentată drept adevăr și în general orice lucru este prezentat ca opusul lui, monstruosul angrenaj de sugrumare este justificat tocmai de necesitatea apărării libertății de expresie.

Stindardul sub care se plasează noua revoluție mondială este combaterea „Fake News”, varianta tunată a bătrânei Corectitudini Politice. În realitate, scopul său este de a vârî pumnul în gură Adevărului.

În octombrie 2017, Comisia Europeană anunța o ofensivă pan-continentală împotriva „știrilor false”, dând asigurări că politicile UE sunt călăuzite de principiile „libertății de expresie, pluralismului media și dreptului cetățenilor de a avea acces la informații diverse și credibile”. O analiză a Gatestone Institute demonstrează însă că, dimpotrivă, UE face tot ce poate pentru a lichida „libertatea de expresie, pluralismul media etc.”

Programul Comisiei Europene „Rights, Equality and Citizenship Programme” pentru perioada 2014 – 2020 este un adevărat ghid de autocenzură și exprimare corect politică pentru presă. Un manual de Nouvorbă. Ziariștii sunt îndemnați să nu menționeze decât în cazuri excepționale „informațiile sensibile”. Acestea sunt: „rasa sau etnia, credințele religioase sau filosofice, afilierea politică sau sindicală, informații despre sănătate sau sexualitate”.

Conform acestor reguli, presa nu ar fi trebuit să pomenească despre faptul că majoritatea zdrobitoare a agresorilor sexuali din noaptea de Anul Nou 2016 de la Köln au fost imigranți musulmani. Sau că persoana a cărei plângere a dus la suspendarea, zilele trecute, a unei legi din Missouri, ce obliga femeile care vor să avorteze să asculte înainte de chiuretaj inima fătului, este membră a sectei Templului Satanic.

Tot Comisia Europeană este cea care a finanțat redactarea și publicarea, pe 12 octombrie 2017, a ghidului pentru ziariști „Relatarea despre Imigranți și Minorități”. Iată câteva mostre: „Aveți grijă să nu stigmatizați termeni ca ‘musulman’ sau ‘islam’, asociindu-le cu anumite fapte... Nu lăsați opiniile extremiste privind așa-zisele acțiuni ‘în numele islamului’ să rămână necontracarate... Subliniați diversitatea comunităților musulmane.”

UE a finanțat și campania „Presa împotriva urii”, desfășurată de Federația Europeană a Jurnaliștilor, cea mai mare organizație profesională din Europa, cu 320.000 de membri în 43 de țări. Scopul campaniei: „Îmbunătățirea relatărilor de presă despre imigrație, refugiați, religie și grupuri marginalizate... Contracararea instigărilor la ură (hate speach), a intoleranței, rasismului și discriminării... Îmbunătățirea implementării cadrului legal care reglementează instigarea la ură și libertatea de expresie.”

(Reglementarea libertății de expresie este un oximoron monumental, cum nu s-a mai auzit de la salutul stalinist „Trăiască lupta pentru pace!”)

Dincolo de această ofensivă pan-europeană de ocultare a Adevărului, statele UE s-au angajat și ele într-o cursă a cui stabilește reguli mai draconice de îngrădire a libertății de expresie. De la 1 ianuarie, în Germania a intrat în vigoare o lege care transformă rețelele de socializare și operatorii de internet într-o Poliție a Gândirii privată. Terorizați de spectrul unei amenzi de 50 de milioane de euro (!), operatorii cenzurează fără milă și discernământ.

Un fel de Reeducare de la Pitești online. Mii de Eugen Țurcanu, angajați de Google, Twitter, YouTube sau Instagram dintre utilizatori, urmăresc minut de minut tot ce mișcă, cenzurează, blochează și raportează. Au apărut și primele victime „grele”: adjuncta formațiunii Alternativa pentru Germania, Beatrix von Storck, s-a trezit cu contul de Twitter blocat pentru că s-a indignat de faptul că, pe site-ul poliției din Köln, de Anul Nou 2018, au fost publicate urări în limba arabă.

„Ce naiba se întâmplă în țara asta?, s-a întrebat von Storck. De ce un site oficial al poliției postează mesaje în arabă? Credeți că o face pentru a calma hoardele barbare de violatori musulmani?”

Culmea aberației: în elanul lor, cenzorii germani au suspendat și un site de luptă împotriva islamofobiei! Pentru a nu fi mai prejos decât Angela Merkel, pe 3 ianuarie, Emmanuel Macron a anunțat că, până la sfârșitul trimestrului I, Franța va adopta și ea o lege anti-fake-news. Mai agresivă decât cea germană. „Dacă vrem să apărăm democrațiile liberale, trebuie să fim puternici și să avem reguli clare. Când sunt răspândite știri false, este posibil să apelăm la un judecător...” Așadar, implicații penale pentru prea multă libertate.

Vi se pare o grozăvie? Stați să vedeți ce se pregătește în Irlanda și în Marea Britanie! În decembrie 2017, Fianna Fail (Partidul Republican) a depus în Parlamentul de la Belfast un proiect de lege pentru combaterea „Fake News”. Pedepsele oscilează între amendă de 100.000 de euro și cinci ani închisoare. Cu spectrul pușcăriei deasupra capului, cenzura și autocenzura vor funcționa ca unse iar libertatea de exprimare va fi salvgardată!

Marea Britanie depășește însă toate culmile: nu poate fi întâmplător că Orwell și-a scris aici capodopera sa „1984”. Pe 23 ianuarie, un purtător de cuvânt al Theresei May a anunțat crearea de către guvern a unei instituții care să combată „știrile false” și „dezinformarea”. Primul șoc este că agenția anti-fakenews va fi subordonată direct guvernului.

Toate măștile au căzut. Iată-ne în cel mai fățiș totalitarism: cenzura de stat! Al doilea șoc este însă și mai puternic. Difuzând informația despre noul proiect de lege, BBC oferă trei definiții pentru ce înseamnă „fake news”. A treia sună așa: „(Sunt fake news) satira și parodia, care nu doresc să facă rău, dar care pot înșela oamenii.”

În opinia politrucilor de la Londra (sau Berlin, Paris, Bruxelles), toți suntem niște imbecili, incapabili să distingem ficțiunea de realitate. Care trebuie să fim supravegheați permanent, ținuți în mediu aseptic și hrăniți artificial. Urzica, și caricaturile lui Matty, și scenetele cu gestionari hoți și paznici care dorm în post ne vor părea un paradis pierdut. Bulă va intra din nou în ilegalitate. Vom fi scoși cu școala / întreprinderea / corporația pentru a râde regulamentar la recitalurile reînviate ale brigăzilor artistice de agitație, în care vor fi înfierate racilele vechi și noi: „Uite colo jos pe scară / Două mucuri de țigară / Păi e bine? / Nu-i bine! / Pam – pam.”

Dumitru Popescu - Dumnezeu și Mihai Dulea, tartorii cenzurii ceaușiste, au fost niște mici copii. Când băgau foarfeca în vreun cuplet de la Boema sau într-un monolog al lui Caragiu, lor nu le-ar fi trecut niciodată prin cap să spună că „pot înșela oamenii”.

Erau pur și simplu catalogate ca „dușmănoase la adresa orânduirii socialiste”. În ticăloșia lor rudimentară, Popescu și Dulea erau mai cinstiți decât politrucii europeni. Neo-cenzura occidentală este perversă: îți zâmbește în față cu tot șiragul drepturilor omului pentru a te pocni cu ghioaga în moalele capului.

Satira, parodia și umorul sunt „fake news” și trebuie interzise? Atunci înseamnă că Cherif și Said Kouachi au învins. Ați uitat de ei? Vă reamintesc eu: sunt teroriștii de la Charlie Hebdo.