În urma incidentului, o persoană a fost rănită la picior, informează canalul local WBTV, citat de Agerpres.  Conform sursei citate, atacatorul ar fi fost ucis de poliție.  
Clienții care făceau ultimele cumpărături de Crăciun au auzit "mai multe focuri" de armă după-amiaza devreme în jurul orei 14.00 (19.00 GMT), potrivit WBTV, o filială CBS. În panică, ei s-au grăbit spre ieșirile mall-ului țipând. Mai mulți indivizi ar fi avut o dispută înainte, potrivit martorilor citați de canalul local.
"A fost o dispută, iar la un moment dat cineva a scos un pistol", a afirmat de asemenea canalul CNN.  În urma altercației, o persoană a fost atinsă de gloanțe. Incidentele armate sunt frecvente în Statele Unite, unde armele se pot procura ușor, autorizate de al doilea amendament al constituției.