O situația cel puțin ciudată a fost raportată la o școală gimnazială de prestigiu. O elevă cu o situație școlară excelentă, având media 9.20, acum, la final de clasa a VIII-a, nu poate intra în examenul de Evaluare Națională. Vinovat ar fi profesorul de matematică, singurul care îi dă note mai mici de 9 și 10 și care, spun părinții copilei, a ajuns să o terorizeze.
Eleva este Angela Georgiana Mateescu, în prezent înmatriculată în clasa a VIII-a la Colegiului Naţional „I.L. Caragiale” din Ploieşti. Deși, cum spun și părinții ei, fata se îndreaptă mai mult spre materiile de profil uman, are note mari la toate materiile, mai puțin la matematică, unde profesorul a lăsat-o corigentă, împiedicând-o, în mod practic, să dea examenul de sfârșit de ciclu școlar.
„Când aude de matematică se albeşte la faţă. Pur şi simplu, a fost terorizată în ultimii doi ani de profesor. Tot timpul i-a spus că ea nu este elevă de Caragiale. Este un copil cuminte, care are note numai de 9.00 şi 10.00 la celelalte materii. Nu a excelat niciodată la matematică, ştiam asta, dar nici nu era un copil care să fie lăsat corigent”, spune tatăl fete, citat de 3dots.ro.
Adevărul este că notele pe care eleva le-a luat la matematică au ajuns la urechile părinților, aproape de sfârșitul semestrului, când nimic nu mai putea fi schimbat. Problema este că nici fiica lor nu știa foarte multe, având în vedere că profesorul nu ar fi anunțat nota și nici nu ar fi trecut-o, după ascultare, în catalog.
„Ştiam că în teză a luat o notă foarte mică, dar nu ştiam celelalte note. Profesorul de matematică este şi diriginte la clasă, iar de fiecare dată când am mers la şedinţele cu părinţii şi m-am uitat în catalog să văd notele la rubrica matematică era gol, nu era trecută nicio notă. Am aflat notele abia ieri (joi, 7 iunie - n.r.), la ora 12.30 şi tot ieri am aflat că va rămâne corigentă şi nu va intra în examenul de evaluare”, a spus mama fetei.
Problema devine și mai spinoasă când privim materia opțională de matematică, unde eleva are doar 10 pe linie.
„Sunt conştient că nu se mai poate face nimic cu situaţia şcolară a fiicei mele, dar vreau să se afle ce se întâmplă în acest liceu. Au nenorocit un copil. Pe fiica mea care are media generală 9.20 nu o bagă în examenul de Evaluare, dar pe alţii care au media 5.00, da. Este nedrept”, a adăugat tatăl elevei.
Contactat de ziarul Adevărul, profesorul în cauză susține că a făcut doar ce a considerat a fi corect, din punct de vedere al evaluării, și că își susține decizia.
„Ştiu că am fost reclamat şi aştept să vină cei care trebuie să mă verifice. Am pregătit tot ce trebuie. Eleva a primit notele pe merit. La cursul opţional de matematică notele au fost puse pe teorie şi pe caiet. Fata are o memorie pe termen scurt foarte bună, dar dacă o pui a doua zi să aplice teorema pe care a învăţat-o astăzi nu este capabilă să facă acest lucru. Am fost acuzat de către părinţii ei că îi îngrădesc dreptul la educaţie. Nu este adevărat! Ea se poate înscrie pe locurile rămase libere la licee, după ce-şi va lua corigenţa. Poate merge la un liceu de arte şi meserii, la un liceu teoretic nu cred va face faţă. Au fost copii care au făcut o carieră frumoasă şi ca stilist sau ca artist, aşa cum se întâmplă la Liceul Tehonologic UCECOM sau la Liceul de Artă”, a răspuns profesorul.