Termenul în care se poate solicita concediul medical a fost prelungit

A fost majorat termenul în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă, a informat Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

"În ceea ce priveşte concediile medicale, a fost adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea modului în care se pot solicita indemnizaţiile de asigurări de sănătate în această perioadă, pentru a prelungi perioada până la care se poate face o astfel de solicitare de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă, pentru a reduce presiunea în această perioadă pe cabinetele medicale, care sunt solicitate în vederea eliberării acestor certificate. Practic, se prelungeşte perioada până la care se pot solicita aceste certificate de la 90 de zile la 180 de zile", a arătat Dancă într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de guvern.

La finalul lunii martie a fost adoptat un ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate conform căruia certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă se pot transmite şi prin mijloace electronice de medicii curanţi către persoanele asigurate şi de persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri).

De asemenea, adeverinţa privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii poate fi eliberată de către angajatori şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informează Agerpres