Terenuri gratuite pentru locuințe. Condițiile de acordare

Sursa foto: Freepik.com

Tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani pot solicita, și în 2024, terenuri gratuite de la stat pentru a-și construi locuințe. Conform Legii 15/2003, aceștia pot depune cererile la primăriile de domiciliu, iar suprafețele variază între 150 m² și 1.000 m², în funcție de tipul localității.

Terenuri gratuite pentru tineri. Documentele necesare

Anul acesta, prin modificările aduse prin HG 748/2023 procedura de obținere a terenurilor gratuite pentru locuințe este mult mai simplă.

Tinerii nu mai trebuie să prezinte declarația părinților, ci doar o declarație pe propria răspundere că nu dețin terenuri.

Astfel, în 2024, documentele necesare pentru a solicita un teren sunt:

  • copie de pe certificatul de naștere;
  • copie de pe actul de identitate;
  • declarația solicitantului, pe propria răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe.

Conform legii citate și normelor sale de aplicare, terenul se atribuie solicitanților îndreptățiți, în folosință gratuită pe durata existenței locuinței proprietate personală și în limita suprafețelor disponibile.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Condiții și termene

Solicitanții trebuie să înceapă construcția în termen de un an de la atribuirea terenului și să respecte prevederile Legii construcțiilor nr. 50/1991, arată Avocat,net.

De asemenea, aceștia nu trebuie să dețină în proprietate terenuri sau locuințe la data depunerii cererii.

Suprafețele disponibile diferă: între 150 m² și 300 m² în municipii și sectoarele Bucureștiului, între 250 m² și 400 m² în orașe, și până la 1.000 m² în comune și sate.

Atribuirea terenurilor se face pe baza unei hotărâri a consiliului local și conform criteriilor stabilite de autoritățile locale.

Terenul are o singură destinație: construcția unei locuințe

Beneficiarii trebuie să folosească terenul doar pentru construcția unei locuințe personale și nu pot înstrăina terenul.

Cel care obține un astfel de teren are doar drept de folosință gratuită atât timp cât locuința există.

Măsura are ca scop facilitarea accesul tinerilor la locuințe, evitând  costurile ridicate ale terenurilor, mai ales în zonele urbane.